Impozit dublu pe clădirile neîngrijite!

De Călin Corpaş
6Comentarii
Cel mai evident exemplu de clădire neîngrijită este cel al fostei Policlinici Mari, deţinută de CJ Bihor şi revendicată de romano-catolici
Cel mai evident exemplu de clădire neîngrijită este cel al fostei Policlinici Mari, deţinută de CJ Bihor şi revendicată de romano-catolici
Cei ce nu-şi întreţin clădirile vor fi supraimpozitaţi. Cresc şi chiriile pentru ONG-uri şi cabinetele medicale. Acestea pe lângă creşterea de 22% a impozitului pe apartament.

Nu doar orădeanul de rând va resimţi creşterea impozitului pe propriul apartament, cu circa 22%, de la anul, conform simulărilor făcute de Primărie, ca urmare a noilor formule de calcul stabilite prin Codul Fiscal ce stă să intre în vigoare. Acum, chiar primarul Ilie Bolojan pregăteşte o măsură radicală pentru cei ce nu-şi înţeleg responsabilităţile şi-şi lasă propriile clădiri în paragină. Bolojan le va cere aleşilor locali să voteze, azi, 21 decembrie, un proiect de hotărâre ce va dubla impozitul pe clădirile neîntreţinute încă din 2016, precum şi alte majorări exponenţiale în anii viitori, dacă situaţia nu se schimbă. „Regula trebuie să fie supraimpozitarea clădirilor neîngrijite din municipiu. Anul viitor, pentru aceste clădiri se va plăti un impozit dublu, în 2017 un impozit triplu şi până la de 5 ori impozitul normal. Echipele de la Instituţia Arhitectului Şef din cadrul Primăriei Oradea vor întocmi note de constatare, iar în baza acestor note se vor emite hotărâri de consiliu nominale, pentru fiecare clădire neîntreţinută, hotărâre care va fi apoi comunicată proprietarului. Ne vom concentra să identificăm clădirile aflate în stare gravă de degradare. Sper ca această hotărâre să îşi producă efectele, iar cei care deţin astfel de clădiri să ia măsurile corespunzătoare”, anunţă primarul Ilie Bolojan.

Supraimpozitarea aplicată în anul 2016 va avea în vedere clădirile aflate într-o stare avansată de deteriorare, care afectează negativ imaginea urbană, pe baza criteriilor de încadrare prevăzute în regulamentul municipal. Pentru aceste clădiri, impozitul pe clădiri aferent anului 2016 se majorează cu 100%, conform unor hotărâri de consiliu emise pentru fiecare clădire în parte.

Primăria anunţă că scopul principal al acestui regulament este reabilitarea fondului construit, punând accent pe clădirile cu valoare arhitecturală din zonele construite protejate ale oraşului Oradea. „În aces sens în care se impune adoptarea unor măsuri administrative, a unor programe bugetare, financiare şi nu în ultimul rând fiscale pentru a determina proprietarii acestor clădiri la realizarea lucrărilor de reabilitare”, arată Biroul de Presă al PMO.

Tarife majorate la AIO

De majorări vor avea parte şi entităţile nonprofit şi cabinetele medicale ce stau în spaţii închiriate de la Primărie, prin AIO. Administraţia locală va institui tarife unice, începând cu 1 ianuarie 2016, o dată ce consilierii locali vor vota azi propunerea de hotărâre înaintată de către Executivul condus de primar. Vor fi atinse de majorări asociaţiile, fundaţiile, organizaţiile sindicale, patronatele, partidele politice, cabinetele medicale şi asociaţiile de proprietari cu spaţii închiriate de la Primărie. Pentru acestea, va fi instituit un tarif unic de 5 lei/mp/lună raportat la suprafața utilă totală a fiecărei unități individuale. Tariful mediu practicat în prezent este de 2.13 lei/mp/lună, nivelul minim fiind de 0.37 lei/mp/lună în cazul cabinetelor medicale, respectiv 0.55 lei/mp/lună în cazul altor entități, cel maxim fiind de 4.80 lei/mp/lună, conform celor transmise de municipalitate. De asemenea, cresc şi tarifele pentru spaţiile destinate artiștilor plastici, prin stabilirea unui tarif unic de 3 lei/mp/lună, în condiţiile în care azi tariful practicat este de 1 leu/mp/lună nivelul minim fiind de 0.65 lei/mp/lună cel maxim fiind de 1.21 lei/mp/lună.

Iată cum a motivat măsura primarul Ilie Bolojan: „Chiriile pe care le plătesc acești chiriași sunt cu mult sub nivelul pieței, iar majorarea se va face în trepte. Trebuie să ajungem și în Oradea la chirii rezonabile. Veniturile obținute se vor întoarce către chiriași sub forma unor spații mai bine întreținute în clădiri reabilitate”. Viitorul director general al AIO de la 1 ianuarie, Lucian Popa, a adăugat: „Principalul argument folosit pentru realizarea acestui proiect de hotărâre de actualizare a chiriilor spațiilor administrate de municipiul Oradea prin AIO este că strategia actuală de administrare a spațiilor nu este una performantă. Adică nu numai că nu este generatoare de profit, dar nu poate susține o întreținere la standarde de calitate, iar AIO urmărește o administrare mai eficientă a acestor spaţii”. Bolojan anunţă că „ONG-urile care se implică în parteneriat cu Primăria Oradea şi susţin activitățile de promovare culturală ale Primăriei vor fi scutite de la impozitul pe clădiri”. Primarul mai justifică aceste majorări şi prin faptul că ultima majorare a chiriilor pentru aceste entităţi a fost cu mulţi ani în urmă.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor