În campanie: pe termen lung, administrația europeană bate administrația locală

De Cristina Ghilea
14Comentarii
Bodgan Deleanu
Bodgan Deleanu
Alianța 2020 Plus USR și-a prezentat, luni, în fața orădenilor, doi dintre cadidații pentru Parlamentul European.

Bogdan Deleanu – PLUS și Alexandru Vărzaru – USR s-au întâlnit, luni seara, cu orădenii, în sala Casei de Cultură a Municipiului. Amândoi sunt tineri și se recomandă ca fiind cunoscători pasionați ai realităților internaționale respectiv europene.

Moderatoarea evenimentului, Ioana Mihăilă, a precizat din start că discuțiile vor avea ca element central necesitatea de a trimite în Parlamentul European partide pro-UE.

Vărzaru e analist pe dezvoltare la o firmă din Timișoara și candidat al alianței pe loc neeligibil. Spune că e pasionat de Uniunea Europeană, datorită căreia a avut șansa să cunoască țările uniunii și să călătorească până în America de Sud. „Când a venit Guvernul Cioloș am văzut că se pot face chestii și în România și mi-am pus în plan să mă întorc în țară”, spune el.

În opinia sa, scopul final al campaniilor electorale este guvernarea, în 2020. „Vom avea patru ani fără alegeri și posibilitatea să reformăm România e mult mai mare decât în orice interval de timp de până acum. Obiectivul acesta e clar pentru toată lumea”, spune el, insistând că în audiența țintă sunt și oamenii care nu au mai votat până acum. Ce propune electoratului: depolitizarea administrației, aducerea de oameni competeți în funcțiile potrivite, trimiterea în Parlamentul European a unor persoane „care să ne reprezinte cu demnitate”.

Politică UE, efecte locale

Bodgan Deleanu – coordonator regional pentru diaspora în Plus, e recomandat ca „administrator opentru relația cu Parlamentul European a Comitetului Economic și Social European și membru fondator Europuls”.

Încercând să traducă efectul UE în cotidianul românesc, Deleanu susține că „pe termen mediu și lung, deciziile care se iau la nivel european ne afectează mai mult decât cele luate de un consilier municipal, de exemplu. Asta nu e o exagerare ci un fapt foarte concret”.
Observând prestația aleșilor români în Parlamentul European, spune că s-a umplut de frustare pentru „felul în care românii (parlamentarii europeni n.r.) făceau lucrurile sau nu le făceau. Frustrare față de risipa de resurse, de timp, de implicare sau competență”.

A fi sau a nu mai fi

În acest context, consideră important votul de acum pentru PE pentru că „de-acum, discuția este de-a dreptul existențială. Acum, la nivelul UE, sunt forțe antieropene, în foarte multe state membre. Unii spun că noi suntem europeni și nu avem voci antieuropene foarte clare. (…) În viitor, Parlamentului European îi va fi mult mai greu să ajungă la o majoritate care să ducă uniunea mai departe. Problema României în Parlamentul European e că majoritatea reprezentenaților sunt absenți sau ineficienți.”

Deși în România curentul antiUE e fragil, Deleanu anticipează că „acești vectori de comunicare care sunt PSD și ALDE(…) de acum înainte vor lovi și mai tare, vor compara UE cu Înalta Poartă sau cu URSS”.



14Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor