În căutarea primei victorii

De Gavril Nutiu
În căutarea primei victorii
CSM CSU Oradea debutează luni în Liga Națională, urmând să primească vizita Timișoarei.

Campioana en titre CSM CSU Oradea pornește la drum cu gânduri mari, având ca obiectiv păstrarea titlului național „Obiectivul nostru este, fără îndoială, câștigarea campionatului”, afirma, înaintea disputării Supercupei, președintele CSM Oradea, Șerban Sere.

Echipa noastră a avut un start dificil în actualul sezon, pierzând toate cele trei meciuri disputate până acum, două în turul preliminar al Ligii Campionilor, cu Karhu Basket și unul în Supercupă, în fața eternei rivale, U BT Cluj-Napoca. CSM CSU se află așadar în așteptarea primului succes din această ediție. Adversara sa din partida de debut este SCM Timișoara, echipă care s-a confruntat cu probleme financiare în presezon. Acestea s-au rezolvat, iar formația timișoreană și-a putut alcătui până la urmă un lot competitiv.

O adversară incomodă

CSM CSU a avut de fiecare dată meciuri dificile cu formația de pe Bega. În ediția precedentă, cele două echipe și-au împărțit victoriile. În prima parte a sezonului regulat, BC SCM Timișoara a câștigat ambele partide cu orădenii, scoruri 87-81 și 86-74. Echipa noastră s-a revanșat însă în grupa locurilor 1-6, obținând două victorii, scoruri 88-86 și 74-70.

Luni, CSM CSU pornește cu prima șansă, dar va trebui să-și demonstreze superioritatea pe teren. Echipa noastră are de altfel obligația de a se reabilita în fața propriilor suportari, după cele trei înfrângeri consecutive suferite până acum.

Meciul CSM CSU Oradea – SCM Timișoara va avea loc la Arena „Antonio Alexe”, cu începere de la ora 19:00. Partida va fi condusă de brigada de arbitri Bogdan Podar, Bukuresti László, Sorin Drugău, iar comisar FR Baschet a fost desemnat Doru Vinași (Cluj-Napoca).

LIGA NAȚIONALĂ DE BASCHET MASCULIN

Rezultate înregistrate în prima etapă din Grupa A:
U BT Cluj-Napoca – BCMU FC Argeș Pitești 80-76
Dinamo Știința București – BC CSU Sibiu 92-96

Meciul CSM CSU Oradea – SCM Timișoara are loc luni (ora 19:00). Partida SCM U Craiova – CSA Steaua București se va disputa la data de 12 decembrie.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !