În Regatele Popo şi Pipi cu Ada Milea

Un spectacol muzical plasat într-un decor hippie din anii '70 Foto: Mihai Toderici
Un spectacol muzical plasat într-un decor hippie din anii '70 Foto: Mihai Toderici
Premiera „Leonce şi Lena ” este cea de-a treia din această stagiune.

Orădenii prezenţi la premiera de sâmbătă seara au fost purtaţi în Regatele Popo şi Pipi alături de personajele care au cântat și au dansat pe ritmurile muzicii originale, semnate de Ada Milea. Lucrul la acest spectacol a durat două luni. Rezultatul este un spectacol muzical plasat într-un decor hippie din anii ’70, şi cu o vestimentaţie ce respectă această plasare temporală. Piesa Leonce şi Lena a fost prezentată publicului orădean cu prilejul împlinirii a 200 de ani de la naşterea autorului, Georg Büchner, în interpretarea regizorului Mihai Mănuţiu. „Este un spectacol la care dacă vii cu durere de cap să-ţi treacă, un spectacol care îţi transmite energie pozitivă şi senzaţia că viaţa e frumoasă şi merită trăită”, consideră regizorul.

Stagiune de excepţie

„Stagiunea aceasta este dedicată regizorilor de mare valoare ai României: Mihai Măniuţiu, Alexandru Dabija, Radu Nica”, a anunţat actorul Daniel Vulcu, managerul Teatrului într-o conferinţă de presă.

Aşa cum face orice regizor care se respectă, regizorul Mihai Măniuţiu a adus cu el o echipă omogenă, valoroasă: cântăreaţa Ada MileaAdrian Damian, un scenograf tânăr, coregrafa Vava Ştefănescu, Anca Hanu, colaboratoare a Adei Milea şi Lucian Moga, light designer.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !