„În sport nu există «dacă»”

De Gavril Nutiu
1Comentariu
„În sport nu există «dacă»”
Antrenorul Kádár Kálmán afirmă că sunt posibile unele măsuri după eşecurile cu Steaua.

Multipla campioană la polo, CSM Digi a pierdut ambele partide din bazinul propriu în faţa contracandidatei la titlul ediţiei, Steaua. Vizibil afectat de aceste înfrângeri, antrenorul Kádár Kálmán nu-şi poate explica evoluţia modestă a multor jucători din echipă. Tânărul tehnician orădean afirmă că intenţionează să revadă „pentru a treia oară” cele două meciuri şi că va discuta cu fiecare component al lotului în parte, pentru a face o analiză cât mai amplă a jocului fiecăruia.

„M-am temut de aceste meciuri, pentru că am avut foarte puţin timp la dispoziţie pentru a le pregăti. Câteva zile nu am avut apă caldă la bazin, iar apoi cei şase internaţionali au plecat la lotul naţional. Am încercat să amânăm partidele cu Steaua, dar Iosep (antrenorul Stelei – n.r.) nu a fost de acord. Chiar şi aşa, am fi putut scoate mai mult din cele două întâlniri. Dacă Negrean ar fi marcat la faza din finalul primului meci, sau dacă Dunca nu era eliminat în cea de-a doua partidă, când conduceam cu trei goluri, poate că acum aveam patru din cele şase puncte puse în joc. Dar în polo, ca şi sport în general, nu există cuvântul «dacă». Există numai rezultatele finale şi ele spun că Steaua ne-a bătut în ambele meciuri. Doar acestea rămân, doar acestea contează”, ne-a declarat Kádár Kálmán.

Atitudinea jucătorilor

Antrenorul CSM Digi afirmă că dacă atitudinea jucătorilor nu se va schimba, e posibil să se ia unele măsuri. „Deocamdată nu doresc să spun nimic, trebuie să discut cu toţi jucătorii, precum şi cu conducerea clubului. Ceva va trebui însă făcut, pentru că aşa nu mai merge. Există poate o stare de automulţumire a jucătorilor”.

Kádár Kálmán opinează că din punctul de vedere al luptei pentru titlu, echipa sa a pierdut o oportunitate de a se detaşa în faţa rivalei Steaua, dar bătălia nu este încă pierdută. „Sigur că ar fi fost mai bine să câştigăm în faţa Stelei, dar nimic nu este încă pierdut. Eu nu cred că aceste înfrângeri vor fi decisive în bătălia pentru titlu. Putem recupera punctele pierdute în retur, sau chiar în play-off. Pentru aceasta va trebui însă, bineînţeles, să ne îmbunătăţim jocul”, a conchis antrenorul CSM Digi.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor