Încă un liberal la AIO

De Cristina Ghilea
2Comentarii
Încă un liberal la AIO
Postul de director economic al Admistraţiei Imobiliare Oradea va fi ocupat de ex-consilierul local liberal Lucian Popa.

Cu concurs şi tot tacâmul cerut de lege, liberalul Lucian Popa, om de încredere al primarului Ilie Bolojan, va ocupa postul de director adjunct al AIO din 1 septembrie. Este al doilea liberal din AIO, după ce directorul Cristian Beltechi a fost racolat în rândurile PNL.

Popa ocupă locul lăsat liber de Claudia Purde, despre care edilii spuneau că va face ordine în sistemul orădean de parcări. Directoarea a părăsit administraţia locală pentru un post mult mai bine plătit, în privat. Popa a concurat cu alte două persoane din afara Primăriei, Berei Annamaria, de la Universitatea Partium şi Opricean Nicolae, din cadrul armatei, momentan rezindent în Cluj Napoca.

În condiţiile în care zvonul înscăunării lui Lucian Popa la AIO data de mai bine de o lună, liberalul a parcurs, săptămâna trecută etapa obligatorie a unui concurs pe post, la Bucureşti. Din comisia cu care şi-a dat examenul liberalul au făcut parte şi colegi din Primărie, între care şi viitorul său şef, directorul AIO, Cristian Beltechi.

Lucian Popa este absolvent de Ştiinţe Economice şi deţine, în parte, cluburile Lord’s şi Columbus din Pasajul Vulturul Negru. A deţinut funcţii cu atribuţii economice în cadrul grupului de firme Transilvania, aparţinând fraţilor Micula.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor