Încep lucrări de 4 milioane euro la proiectul Muzeului

Încep lucrări de 4 milioane euro la proiectul Muzeului
Consiliul Județean și consorțiul Constructorul Sălard SRL – Novartis SRL au semnat contractul pentru noile investiții la Muzeul Țării Crișurilor.

Este vorba despre reparații capitale și amenajări interioare, cu precădere amenajări speciale pentru muzeu, finanțate prin POR, pe axa privind conservarea și dezvoltarea patrimoniului cultural.

Valoarea contractului este de 19,2 milioane de lei (TVA inclus). Din acești bani, 207.900 de lei fără TVA reprezintă valoarea aferentă serviciilor de proiectare tehnică, 62.100 de lei fără TVA este valoarea aferentă serviciilor de asistență tehnică din partea proiectantului, iar 15.969.785,66 de lei fără TVA, valoarea aferentă execuției lucrării.

Câștigătorii licitației vor avea la dispoziție 4 luni pentru realizarea etapei de proiectare și 18 luni pentru execuție, de la data ordinului de începere a lucrărilor, transmite CJ Bihor, printr-un comunicat.

„Am găsit soluții”

„Proiectul Muzeului a stagnat timp de 10 ani, dar odată cu preluarea mandatului am reușit să-l repornim dintr-un impas total, și am găsit soluții, iar odată cu semnarea acestui contract intrăm într-o ultimă etapă. Am convingerea că vor fi respectați termenii contractuali și calitativi din partea constructorului, iar odată cu predarea execuției vom avea un nou proiect reprezentativ al Bihorului”, a declarat președintele Pásztor Sándor cu această ocazie.

Lucrările presupun și amenajarea unui spaţiu public aferent incintei Muzeului Ţării Crişurilor, prin valorificarea spaţiilor verzi şi imaginii arhitecturale existente.

Aurel Chiriac, directorul Muzeului Țării Crișurilor, se arată entuziasmat de viitoarele lucrări: „Este o realizare extraordinară, fiindcă odată cu demararea lucrărilor putem gândi proiecte de perspectivă lungă, vom fi o instituție culturală cu o ofertă expozițională permanentă îndrăgită de bihoreni și atracție pentru turiști”.

LUCRĂRI LA MUZEU

Lucrări exterioare:
– Lucrări de consolidare şi restaurare poartă principală;
– Lucrări de consolidare clădire poartă;
– Lucrări de reparaţii şi construire gard perimetral;
– Lucrări de intervenţii la nivelul aleilor existente prin nivelarea generală a acestora, desfacerea şi înlocuirea pavajelor cu unele noi;
– Lucrări de instalare a unui sistem de iluminat arhitectural;
– Lucrări de înlocuire a elementelor de mobilier urban;
– Lucrări pentru realizarea unui amfiteatru pentru desfăşurarea de activităţi culturale şi un spaţiu de aşteptare;
– Lucrări de amenajare a unei zone de parcaje pentru autocare şi autoturisme.

Mobilier special:
Vor fi astfel amenajate şi dotate 3 secţii: secția de Ştiințele Naturii (corp A), secția de Istorie (corp A) şi secția de Artă (corp A1). În scopul amenajării secţiilor mai sus-menţionate se vor proiecta:
– pereţi de compartimentare din plăci de gipscarton pe structură metalică;
– pereţi din sticlă;
– pardoseli supraînălţate;
– tavane şi plăci de gipscarton pe structură metalică;
– mobilier, structuri pentru expunere obiecte (vitrine de expunere, postamente, socluri, console, sisteme de agăţători, paravane de expunere, alte sisteme, podiumuri, elemente de decor şi de informare ale expoziţiilor, reconstituiri şi alte elemente tridimensionale).



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor