Inducerea in eroare a organelor judiciare

Răzvan Doseanu – avocat coordonator al Societății profesionale de avocați ’’DOSEANU&ASOCIAȚII’’
Răzvan Doseanu – avocat coordonator al Societății profesionale de avocați ’’DOSEANU&ASOCIAȚII’’
În Codul penal român, în cadrul titlului IV sunt incriminate mai multe infracțiuni considerate ca infracțiuni contra înfăptuirii justiției.

Sesizarea penală, făcută prin denunț sau plângere , cu privire la existența unei fapte prevăzute de legea penală ori în legătură cu săvârșirea unei asemenea fapte de către o anumită persoană, cunoscând că aceasta este nerealeă, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Producerea sau ticluirea de probe nereale , în scopul de a dovedi existența unei fapte prevăzute de legea penală ori săvârșirea acesteia de către o anumită persoană, se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani.

Producerea de probe înseamnă crearea unor probe care nu au existat (de exemplu înscrisuri falsificate sau înregistrări modificate), iar ticluirea înseamnă crearea unui scenariu cu probe existente (mincinoase sau adevărate), astfel încât să se creeze aparența de probare a acuzației mincinoase.

Nu se pedepsește persoana acare a săvârșit inducerea în eroare a organelor judiciare, dacă declară, înainte de reținerea, arestarea sau de punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva celui față de care s-a făcut denunțul sau plângerea ori s-au produs probele, că denunțul, plângerea sau probele sunt nereale.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !