Intalnirea fiilor satului, la Cacuciu Nou

1Comentariu
Întâlnirea fiilor satului
Întâlnirea fiilor satului
Evenimentul se află la o ediţie jubiliară, cea de-a X-a. La întâlnire au participat 150 de oameni.

S-au adunat din toate colţurile ţării, dar şi din afara graniţelor. A fost prilej de socializare şi de depănat amintiri. Duminică s-a desfăşurat la Cacuciul Nou ediţia a X- a a întâlnirii cu fiii satului. Evenimentul a debutat cu o slujbă religioasă la biserica reformată. După slujbă, cele aproximativ 150 de persoane au ieşit în curtea bisericii unde au fost salutaţi de Imre Barabas, episcopul Bisericii reformate şi de preoteasa Szilagyi Gyongyi, iar copiii din sat au prezentat un program cultural.

Salutul autorităţilor

Participanţii au primit apoi, pe rând, salutul şi urările de bun venit ale lui Ferenc Barabas, primarul oraşului Biharkeresytes, şi el cu rădăcini în Cacuciul Nou, de primarul comunei Măgeşti, Mert Marin, de deputatul UDMR, Peto Csilla şi de reprezentanta comunei înfrăţite Kakucs din Ungaria, doamna Kendene Toma Maria. După depunerea coroanelor la obeliscul ridicat în cinstea eroilor, în curtea parohiei a avut loc o masă comună.

 

Taguri: ,


1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor