18. ianuarie 2012 10:20; Reactualizat la: 18.01.2012 10:20


Investitii de peste 100.000 euro la Madaras

Investitii de peste 100.000 euro la Madaras
Locuri de muncă, un drum şi un studiu geotermal au primit finanţare.

Primarul de Mădăras tace şi face. Comuna Mădăras a primit, recent, finanţare pentru încă trei proiecte transfrontaliere : unul care e în curs de implementare şi două în curs de contractare a finanţării. Proiectul aflat în curs de implementare (noiembrie 2010-aprilie 2012) este „Pregătirea drumului de legătură transfrontalier Geszt-Martihaz” care constă în realizarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic premergătoare execuţiei drumului direct ce va lega satul Martihaz (comuna Mădăras) de satul Geszt (Ungaria). „În prezent, pregătim proiectul de finanţare care vizează execuţia drumului. Ca urmare a implementarii proiectului, distanţa dintre cele două localităţi se va reduce şi comunicarea socială şi economică între cele doua zone va fi înlesnită prin asigurarea facilităţilor de transport”, spune primarul de Mădăras, Dan Tiurbe.

Celelalte două proiecte pentru care s-a primit finanţare şi pentru care urmează să se semneze contractul de finanţare sunt: „Utilizarea sustenabilă transfrontalieră a resurselor de apa geotermala în Mădaras şi Mehkerek” acronim Geotherm şi „Coordonarea transfrontaliera a mobilităţii forţei de munca în Mădăras şi Mehkerek”, acronim Workforce. „Proiectul Geoterm vizează realizarea studiilor de teren care să identifice proprietăţile apei în cele două localităţi şi posibilele modalităţi de utilizare a ei cu impact trasnfrontalier (agrement, încălzirea institutiilor publice, a solariilor în Mehkerek, producerea de energie electrică). Proiectul Workforce, urmăreşte reducerea şomajului din cele două localităţi şi regiuni de ambele părţi ale graniţei.

Prin proiect, timp de un an, şomerii vor primi instruire pentru obţinerea unei calificari cu recunoaştere locală şi europeană şi vor învăţa limbile româna :localnicii din Mehkerek, maghiară, localnicii din Mădăras şi engleză de ambele părţi. Prin proiect se va crea un site comun de căutare de locuri de muncă şi un ziar comun în care se vor publica ştiri locale de ordin economic, social şi cultural care se va distribui în cele două localităţi. „Pentru proiectul Workforce valoarea proiectului pe partea română este de 44.920 euro total pentru Geotherm comuna Mădăras va primi 44.610 euro, iar pentru drumul transfrontalier comunei noastre îi revin 30.000 euro”, spune primarul Dan Tiurbe.

V.B.

 


Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria BIHON Ştirile judeţului Bihor
Andrei Saguna din Oradea, dotat la nivel universitar
La Colegiul Andrei Şaguna s-au inaugurat utilităţi şi dotări în contul unui proiect cu finanţare europeană. mai multe »
ANA si managementul campaniilor antidrog
ANA a câştigat un proiect de 1,3 milioane de euro pentru managementul campaniilor antidrog. mai multe »
Alte strazi fara apa calda
Electrocentrale aboneaza din nou oradenii la dusuri cu apa rece datorita executarii lucrarilor de reparatii curente [...] mai multe »
Concert Pepe de 1 iunie in Parcul Balcescu
Dupa ce a mentinut prima pagina a tabloidelor din intreaga tara prin nunta sa cu Raluca Pastrama, Pepe va concerta in [...] mai multe »
Inca trei zile pentru declaratia de venit
25 mai 2012 este termenul legal pentru depunerea declaraţiei pentru veniturile realizate în anul 2011. mai multe »
Ordinea pe buletinele de vot
S-a stabilit în ce ordine vor apărea pe buletinele de vot candidaţii la alegerile locale. mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare

Facebook-user?

You can use your Facebook account to log in:

Login with Facebook



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Anmelden oder Registrieren
um Profile zu verknüpfen

{username} registrieren Sie sich jetzt neu auf VOL, um Ihr Facebook-Profil mit einem neuen Benutzer zu verknüpfen ODER klicken Sie auf Anmelden wenn Sie bereits einen VOL-Benutzer haben.


muss eine gültige E-Mail-Adresse sein


Bitte max. 32 Zeichen verwenden


Mindestens 6 Zeichen





Sie haben bereits einen VOL-Benutzer? Anmelden

Bestehendes VOL-Profil verknüpfen

melden Sie sich mit Ihrem VOL-Benutzer an ODER klicken Sie auf Neu Registrieren .


Passwort vergessen

Sie haben noch keinen VOL-Benutzer? Neuen Benutzer registrieren