Investitii de peste 420.000 de euro la Piata Cetate

De Dan Birta
Comercianţii de legume-fructe au condiţii decente
Comercianţii de legume-fructe au condiţii decente
ADP Oradea a investit 421.600 de euro în modernizarea halei de legume-fructe, construcţia copertinei şi achiziţionarea de mese.

Anul 2012 a fost anul cu cele mai mari investiţii la Piaţa Cetate. În ultimii ani, piaţa căpătase un aspect jalnic. Fiecare şef a venit doar cu promisiuni, dar ţigănia din piaţă şi clientelismul au continuat fără să se mişte măcar o cărămidă spre bunăstarea pieţarilor. Acum este cu totul altfel. Faptele sunt cele care vorbesc.

Din surse proprii

„Întrucât anul 2011 a fost unul profitabil, am hotărât să realizăm lucrări de modernizare şi investiţii din surse proprii”, a precizat Liviu Andrica, şeful ADP Oradea. Astfel, în urma unei investiţii de circa 418.000 de lei, Hala mare, fostul depou de tramvaie a căpătat un aspect cu totul adecvat pentru operaţiuni de comerţ. În cadrul investiţiilor a fost realizată o pardoseală din beton elicopterizat, canalizarea, reţeaua de apă, lucrări de zugrăvit, reparaţia şi vopsirea şarpantei, schimbarea tâmplăriei metalice şi a instalaţiilor electrice. Totodată au fost costruite pe o parte şi pe alta a halei 36 de module cu uşi de siguranţă. „Am realizat aceste module după un model din Piaţa de la Debreţin. La început, unii au comentat că îi băgăm în cuşti, dar acum sunt mulţumiţi că nu mai trebuie să adune marfa în fiecare zi”, spune Andrica.

În ceea ce priveşte copertina de deasupra sectorului de legume-fructe, aceasta a fost una dintre cele mai aşteptate investiţii de către pieţari.

Comercianţilor nu le vine să creadă că pot să-şi vândă produsele chiar şi când plouă şi când ninge, fără să le fie distrusă marfa. „Fiecare şef de piaţă ne-a promis că ne va face o copertină ca lumea. Dar au fost doar promisiuni. Acum acestea s-au adeverit şi altele sunt condiţiile”, a precizat un comerciant mulţumit.

Sectorul unelte-scule a cunoscut, de asemenea, o transformare ca de la cer la pământ. În acest sector au fost construite 20 de module unde comercianţii pot să-şi lase marfa peste noapte închizând pur şi simplu uşile glisante. „În felul acesta câştigăm circa trei ore cu împachetatul şi despachetatul. Plus că avem lumină”, a declarat Floare Mocan, o altă comerciantă.

Pe de altă parte, ADP a mai achiziţionat 310 mese duble din fibră de sticlă. Toate aceste investiţii au fost făcute în condiţiile în care nu au fost modificate tarifele.

Pentru anul viitor, ADP şi-a propus să confecţioneze o copertină şi module şi în sectorul Bazar, dar şi în sectorul de flori şi coroane, care va fi mutat în fostul sector de artizanat. De asemenea, se vrea reparaţia capitală acoperişului Halei de legume-fructe.

 

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !