Ioana Loredana Rosca, invingatoare in Cehia

Ioana Loredana Roşca FOTO: GAZETA DE SUD
Ioana Loredana Roşca FOTO: GAZETA DE SUD
Jucătoarea de tenis Ioana Loredana Rosca a câştigat recent turneul de categoria a III-a Ex Pilsen Wilson Cup 2011, de la Plzen (Cehia), desfăşurat sub egida International Tennis Federation (ITF).

Tenismena din Sânmartin şi-a confirmat statutul de lideră a clasamentului european Race Master pe anul 2011, la categoria de vârstă 16 ani. Rosca a trecut în calificări la Plzen de Aneta Barchankova (Cehia), scor 6-2, 6-0 şi de Sarah Maria Jurakova (Slovacia), scor 5-7, 6-2, 6-3. Pe tabloul principal, ea a trecut în turul I de Adela Tarosova (Cehia), scor 6-4, 7-6 (1), respectiv de Agnes Bukta (Ungaria), scor 6-3, 6-2 în turul secund. Ioana Rosca şi-a continuat parcursul de regularitate în sferturile de finală, unde a eliminat-o pe Eva Rutarova (Cehia), scor 7-6 (2), 7-5 şi în semifinale, unde a învins-o pe Hedda Odegaard (Norvegia), scor 6-2, 6-4.

În finală, ea s-a distrat cu Darya Lebesheva (Belarus), scor 6-1, 6-2. Victoria Ioanei din Cehia vine după o calificare în sferturile de finală la un turneu precedent din Germania, la Bruchkoebel, la care a fost prezentă şi colega sa de antrenament de la CS Voinţa, Simina Bodea. Bodea a ajuns până în turul secund pe tabloul principal. La dublu, perechea Rosca, Bodea s-a calificat de asemenea până în turul secund.

Ioana Maria Rosca, una din speranţele actuale ale tenisului românesc, este legitimată la CSM Craiova, dar locuieşte la Sânmartin şi se antrenează la Voinţa Oradea, sun îndrumarea antrenorului Ionuţ Hodişan şi a preparatorului fizic Constantin Stohor. În vârstă de 15 ani, ea este în căutarea unui susţinător financiar, care să o sprijine în cariera care se anunţă atât de promiţătoare. Ioana Roşca va participa la CE pe echipe, la turnee ITF, dar şi la turnee futures de 10.000 USD, la care va debuta în acest sezon.

G.N.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase