6. iunie 2011 16:15; Reactualizat la: 6.06.2011 16:15


Ion Marin e campion national la culturism

Ion Marin e campion national la culturism
Scris de Simona Popovici Donici - Sportivul orădean a cucerit medalia de aur la CN de culturism, la categoria masters.

Preşedintele CS Gym Mar Strong, Ion Marin a devenit campion naţional la culturism, la secţiunea masters (vârsta 40-50 ani), la categoria de greutate +90 kg. Etapa finală a CN a avut loc sâmbătă, la Slobozia.

„Eram la Amsterdam în luna februarie, împreună cu luptătorul Sebastian Ghiţă, care mi-a lăudat forma fizică a preparatorului său fizic. Eu i-am replicat că dacă m-aş apuca de antrenamente, aş putea să-l înving la un concurs de culturism. M-am ambiţionat şi am început să mă antrenez, iar acum am participat la Campionatul Naţional Masters, devenind campion. Federaţia mi-a propus să particip la Campionatul Mondial, care va avea loc în luna decembrie, în Mexic. Acolo aş putea să concurez în compania preparatorului fizic al lui Ghiţă”, a afirmat Ion Marin, în cadrul unei conferinţe de presă.

Proaspătul campion afirmă că efectuează zilnic câte două-trei antrenamente, urmând să ia startul în luna septembrie la CN de seniori, unde îşi propune o clasare printre primele trei locuri.

G.N.


Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria BIHON Sport local
Cornelia Deiac, pe locul 7 la Diamond League Shanghai
Săritoarea în lungime Cornelia Deiac a sărit 6,37 metri la concursul din China. mai multe »
Ingrijorare pentru echipa
Recent promovată în Divizia A1, echipa CSŞ LPS Bihorul a readus voleiul masculin bihorean pe prima scenă după o [...] mai multe »
Medaliate in Ucraina
Un grup de patru judoka de la JC Liberty LPS Bihorul (antrenori Aurelian Fleisz, Alexandru Goncearenko) a participat la [...] mai multe »
LPS Bihorul a castigat turneul Campionii Liceelor – Trofeul FC Bihor
Competiția „Campionii Liceelor – Trofeul FC Bihor” a ajuns la final. Turneul organizat pentru a celebra cei 110 [...] mai multe »
Premiera pentru FC Hidiselul de Sus
La trei ani de la înfiinţare FC Hidiselul de Sus, echipa pregătită de Lucian Stance, a promovat în Liga 4. mai multe »
Bronz pentru echipa Oltea Doamna
Formaţia de baschet fete a Şcolii „Oltea Doamna”, pregătită de prof. Ana Iosa, s-a clasat pe locul III la [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare

Facebook-user?

You can use your Facebook account to log in:

Login with Facebook



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Anmelden oder Registrieren
um Profile zu verknüpfen

{username} registrieren Sie sich jetzt neu auf VOL, um Ihr Facebook-Profil mit einem neuen Benutzer zu verknüpfen ODER klicken Sie auf Anmelden wenn Sie bereits einen VOL-Benutzer haben.


muss eine gültige E-Mail-Adresse sein


Bitte max. 32 Zeichen verwenden


Mindestens 6 Zeichen





Sie haben bereits einen VOL-Benutzer? Anmelden

Bestehendes VOL-Profil verknüpfen

melden Sie sich mit Ihrem VOL-Benutzer an ODER klicken Sie auf Neu Registrieren .


Passwort vergessen

Sie haben noch keinen VOL-Benutzer? Neuen Benutzer registrieren