Jurnaliștii de „calibru” ai presei orădene s-au duelat cu pistoalele

De Oana Farcas
Reactualizat la:
Jurnaliștii de „calibru” ai presei orădene s-au duelat cu pistoalele
Unsprezece jurnaliști orădeni s-au aflat, miercuri, față în față cu ținta și au avut ocazia să-şi arate îndemânarea şi în mânuirea armelor de foc.

După ce polițiștii le-au făcut instructajul, dotaţi cu pistoale Carpaţi, de calibrul 7,65 mm, reprezentanţii mass-media şi-au testat abilităţile la tir, precum şi îndemânarea şi mânuirea armei de foc, într-o competiţie organizată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor.

Cupa Presei la Tir a avut loc miercuri, 21 martie, de la ora 10:30, şi a făcut parte din seria de manifestări dedicate Zilei Poliţiei Române, ce va fi sărbătorită în data de 23 martie.


Ca la orice competiție, au existat și câștigători. Locul unu a fost ocupat și în acest an de Codilă Mircea de la Crișana, locul II – Remus Toderici de la Crișana și locul trei i-a revenit Ramonei Pașcu de la TTV.

După ce s-au încheiat tragerile, toți cei înscriși au primit diplome de participare.


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !