Keşeru va juca în Bulgaria

De Teodor Biriş
Reactualizat la:
Keşeru va juca în Bulgaria
© Foto: Facebook
Atacantul orădean Claudiu Keseru a aşteptat în zadar o ofertă concretă de la Steaua, iar în aceste condiţii va juca în Bulgaria.

Keseru a acceptat varianta Ludogoreţ Razgrad.

Fostul stelist a semnat marți un contract pe trei ani cu campioana en-titre a Bulgariei. Potrivit presei centrale, bulgarii vor plăti un milion de euro către Al Gharafa, iar atacantul ar urma să câştige circa 700.000 de euro pe sezon.

Keseru se va lupta la titlu în Bulgaria cu fostul său antrenor Laurenţiu Reghecampf, care pregăteşte pe Litex Loveci.

Claudiu Keseru şi-a dorit să joace din nou în Europa pentru a rămâne în circuitul echipei naţionale.

Atacantul va fi coechipier la Ludogoreţ cu fundaşul Cosmin Moţi şi cu mijlocaşul Andrei Prepeliţă.

Ludogoreţ nu mai participă în cupele europene în acest an întrucât a fost eliminată în turul II preliminar de Milsami Orhei. Gruparea bulgară are în palmares trei titluri naţionale, o cupă a Bulgariei şi trei supercupe.

A noua echipă

Ludogoreţ este a noua echipă din cariera lui Keşeru, el mai activând în trecut la FC Bihor, FC Nantes, Libourne, FC Tours, Angers, Bastia, Steaua şi Al Gharafa.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase