Kiss neagă legăturile

25Comentarii
Kiss neagă legăturile
ORADEA – Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor respinge orice conexiune cu protagoniştii dosarului de proxenetism care aşteaptă pronunţarea.

Procuratura a ajuns la concluzia că nu au existat elemente care să dovedească vinovăţia mea, dosarul fiind finalizat cu NUP.”, tocmai a precizat Kiss Alexandru la solicitarea presei bihorene.

 “Procuratura a ajuns la concluzia că nu au existat elemente care să dovedească vinovăţia mea, dosarul fiind finalizat cu NUP. Pentru amenzile administrative, după cum probabil aţi aflat, am iniţiat acţiuni în instanţă, iar împotriva şefului IPJ Bihor din acea vreme am avut o acţiune similară […]”, a precizat Kiss Alexandru pentru săptămânalul Bihoreanul vizavi de dosarul care ne-a intrat în atenţie cu ocazia Zilei Internaţionale a Copiilor Dispăruţi şi abuzaţi (25 mai).

În aceeaşi zi, Curtea de Apel Oradeatrebuia să se pronunţe faţă de Dosarul nr. 3.025/35/2006, faţă de recursul înaintat de orădenii Shneller Janos F., Liviu F., Ricard Lajos D. şi Ciprian George T., condamnaţi la peste trei ani închisoare, la nivelul Tribunalului Bihor, pentru proxenetism.

Cazul se judecă încă din anul 2001, după ce poliţiştii orădeni au descoperit într-un apartament din cartierul Nufărul mai multe adolescente despre care aveau indicii că erau obligate să se prostitueze şi să filmeze pentru casete video destinate adulţilor.

Descinderea poliţiştilor din noaptea de 18 februarie 2001 s-a soldat cu reţinerea a doi suspecţi de proxenetism, Kiss Jozsef şi George Ciprian T. şi a şapte adolescente orădence.

La audierea suspecţilor a ieşit la iveală că filmele porno erau pentru numitul Tarnok Zoltan, fost producător al unei televiziuni orădene.

 

 

 

Ajuns în arest preventiv, Tarnok Zoltan a încercat să îl atragă în scandal şi pe fostul său patron, Alexandru Kiss, susţinând că vicepreşedintele de atunci al Consiliului Judeţean Bihor ar fi fost interesat de finanţarea filmărilor.

Cert este că pentru a găsi “actriţe”, Tarnok Zoltan a luat legătura cu vechiul său prieten Richard Lajos D., care, la rândul său, i-a anunţat pe cei doi coinculpaţi din dosarul 3.025/35/2006

“I-am spus că am găsit actori şi că avem nevoie de aparat şi de bani. Acesta mi-a dat o cameră video Sony şi 600 DM, în prima fază, iar ulterior mi-a mai dat 1.200 DM (…) Kiss mi-a spus să-i las casetele să le vizioneze, urmând ca ulterior să facem montajul. Iar dacă o să putem vinde uşor casetele şi profitul va fi bun, vom continua realizarea de filme porno, urmând ca eu să primesc un salar pentru filmări”, a susţinut atunci, Tarnok, declaraţie consemnată şi în presa vremii.

La audieri, Alexandru Kiss a negat categoric faptul că ar fi ştiut de filmele pornografice. “Tarnok a vrut să se angajeze la noul post de televiziune pe care vreau să-l înfiinţez. I-am spus să facă filme de referinţă şi mi-a adus aceste casete. Eu nu ştiam ce se află pe ele”, a explicat Kiss.

 După două luni, dosarul a fost înaintat Judecătoriei Oradea, cu Tarnok, George Ciprian T. şi Lajos Richard D. acuzaţi de proxenetism sau pornografie infantilă. Kiss a primit o amendă administrativă, în rechizitoriu invocându-se “lipsa antecedentelor penale, persoana şi conduita acestuia, precum şi urmările actelor materiale săvârşite, care în condiţiile date nu sunt de natură să incumbe tragerea la răspundere penală a acestuia”.

 

 Kiss a atacat sancţiunea administrativă încasată prin plângeri succesive la şefii Parchetelor.

“Întrucât pe durata acestui demers mi-a fost reţinut paşaportul, după un an şi jumătate am renunţat la acţiune, beneficiind imediat de eliberarea actului care îmi permitea să ies din ţară pentru reluarea contactelor cu partenerii de afaceri.”, explică acum Kiss Alexandru renunţarea la demersul său.

Cristian Horgos

 

 



25Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor