L-au prins pe interlopul Ovidiu Bocşa

De Cristian Horgoș
1Comentariu
L-au prins pe interlopul Ovidiu Bocşa
Orădeanul Ovidiu Bocşa a fost identificat şi reţinut, săptămâna trecută, în capitală.

Interlopul era dat în urmărire, fiindcă a dispărut înaintea pronunţării sentinţei de detenţie într-un caz complex instrumentat de procurorii Parchetului Bihor. Astfel, pe 22 septembrie 2014, Curtea de Apel Oradea l-a condamnat pe Bocşa la 4 ani şi trei luni pentru participare la un „şmen tabagic” de 55.000 de euro, prin aceaşi sentinţă fiind pronunţate pedepse cu executare pentru co-inculpaţii Cosmin Făt, Rohozneanu Gavri (ambii 4 ani şi 3 luni) şi Druţă Ion Sebastian Veniamin (4 ani şi 4 luni).

Pe scurt, indivizii au fost acuzaţi că au încercat să achiziţioneze ţigări de contrabandă cu teancuri de hârtii decupate din ziare şi, mai mult, au recurs la agresivitate împotriva ofiţerului sub acoperire infiltrat de BCCO Oradea în acţiunea de prindere în flagrant.

La fel ca şi Bocşa, după comunicarea sentinţei definitivate de Curtea de Apel Oradea, şi inculpatul Cosmin Făt a dispărut pentru a nu îşi executa pedeapsa. După transferul de la Bucureşti, Bocşa îşi va executa pedeapsa în cadrul Penitenciarului Oradea.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor