500 de europeni fac voluntariat în cadrul proiectului de întreţinere a imaginii companiei Lufthansa. Cei mai mulţi sunt din Franţa, Germania şi Italia. Iulian Mattei Pavăl, adolescentul de 15 ani din Oradea, este singurul român implicat în acest proiect. El a reuşit să-i convingă pe specialiştii germani de calităţile sale şi să treacă de baremele impuse de aceştia. Munca sa la compania de aviaţie a început în urmă cu trei ani, când era elev la Şcoala Dacia.
„Navigam pe internet şi am văzut un anunţ cum că Lufthansa caută oameni care cred că au idei pentru îmbunătăţirea imagiinii companiei.Am trecut un examen despre organizarea şi istoria companiei şi am început să propun idei. În 2014 s-a facut o departajare şi cei mai buni au fost admişi în departamentul de Brand Management. Acum deţin poziţia de Coordonator-Voluntar de Proiecte de Marketing. Practic, eu mă ocup de identitatea vizuală a Lufthansa (administrare logo, afişe, prezentări, proiecte marketing, etc.) Toata muncă este voluntară, nu primesc bani, în schimb ei au organizat cursuri pentru obţinerea unor licenţe ce atestă cunoştiinţele mele de aviaţie”, spune Iulian. Liceeanul spune că s-a obişnuit cu ideea că trebuie să se ghideze după nişte norme foarte stricte. El a făcut prezentări pentru diferite ocazii: cu prilejul a 60 de ani de la primul zbor, atunci că s-a schimbat conducerea, că s-a introdus o nouă cursă.
La 15 ani, coordonator proiecte la Lufthansa
Reactualizat la:
Iulian Matteo Pavăl este elev la Colegiul Naţional Emanuil Gojdu şi e pasionat de aviaţie.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Oja semipermanentă se referă la o manichiură de lungă durată, indiferent dacă este aplicată pe unghii artificiale – gel sau acril – sau aplicată direct pe unghii naturale.
Bihon CSM Oradea
CSM CSU Oradea a debutat cu dreptul în semifinala cu CSO Voluntari.
România
Guvernul va adopta în şedinţa de joi hotărârea care permite plata pensiilor înaintea sărbătorilor de Paşti, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, subliniind că demersul reprezintă "un gest firesc de respect" faţă de seniorii României.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Curtea de Apel Oradea a menținut, printr-o sentință definitivă dată joi, condamnarea la 6 ani de închisoare aplicată lui Alexandru Buciuman, șoferul acuzat de moartea unui copil pe care l-a lovit în plin, pe o trecere de pietoni de pe Calea Aradului din Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un pod pietonal și ciclist va traversa Crișul Repede în zona Hotelului Hilton, asigurând astfel conexiunea între zone importante de recreere ale municipiului – Cetatea Oradea și Parcul Cetății, cu zona de servicii ospitaliere (Hotel Continental Forum, Hotel Double Tree by Hilton), Parcul Ion Brătianu, Grădina Ciuperca, Aquapark Nymphaea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!