Vizat de declarațiile lui Ioan Mang de vineri, consilierul județean PNL Sebastian Lascu respinge acuzele liderului PSD și chiar se arată dezgustat de atitudinea liderului PSD Bihor. „Este o reacție tipică PSD. Aceste toalete publice pe care le-am propus pentru cei veniți să campeze ar fi la minimum 800 de metri de pensiunea mea”, afirmă Lascu, medic, antreprenor în turism și pasionat de activități în aer liber.
Consilierul județean PNL arată cum a dat Consiliului Județean mai multe posibilități să sprijine turismul de zi în Bihor. Atât la Șuncuiuș, Vadu Crișului, cât și în Padiș, la Glăvoi. Niciunde nu sunt toalete publice. Prin urmare, turiștii de zi sau cei care campează nu au un minimum de condiții civilizate, obligatorii într-un stat al comunității europene, evidențiază Lascu.
Pe lângă proiectul de hotărâre de CJ pe care Lascu l-a propus, dar care nu a fost agreat de către triada Pasztor – Mang – Bodea, Lascu vine cu adresele primite de Consiliul Județean de la cele trei comune interesate: Șuncuiuș, Vadu Crișului și Pietroasa. Toate, pe 21 decembrie, cu texte similare. Toate își arată disponibilitatea de a pune la dispoziție terenuri și să racordeze facilitățile de igienă publică la apă și canalizare. Totul, dacă CJ Bihor ar decide să achiziționeze acele toalete publice tip container, ce dispun și de dușuri, respectiv zonă de vestiar. O investiție estimată la 120.000 de euro plus TVA.
Adresele comunelor către Județ
Mang respingea, vineri, ideea ca CJ să amenajeze aceste toalete pe teritoriile comunelor, motivând cu lipsa terenurilor proprii. Însă același vicepreședinte de la Județ se arăta deschis să investească pe terenurile puse la dispoziții de primării. Tocmai această disponibilitate a primăriilor o evidențiază Lascu, punând la dispoziția JB & BIHON cele trei adrese ale comunelor pomenite.
„Acele primării ar fi fost dispuse să ducă la îndeplinire acest proiect. Dar nu s-a primit răspuns nici la aceste cereri, deși se pare că vineri dl Mang a specificat că ar fi de acord să susțină acest proiect… totuși, concret, nu a aprobat acele cereri depuse în decembrie…
Deși eu am propus conducerii CJ 2 variante pentru acest proiect, ei nu au ales nici o variantă. Turismul de camping a ajuns la un nivel de zeci de persoane în acele zone intens populate, iar dacă CJ nu se implica activ, acele primarii nu au capacitatea de a efectua acest proiect care oferă condiții minimale igienice turiștilor”, scrie Lascu.
În altă ordine de idei, Lascu mai precizează că nu din cauza sa grupul consilierilor PNL a refuzat să participe la ședința de buget a CJ Bihor. „Am fost la schi, la Straja, iar dacă eram informat că prezența mea e necesară, aș fi participat la ședința Consiliului Județean”, subliniază medicul stomatolog, pentru JB & BIHON.
[related-post post_id=”1987371″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!