Astfel, a fost prins în flagrant F.A.M., de 22 de ani, din comuna Finiş, în timp ce transporta cu un autotren cu semiremorcă 40,042 metri cubi de lemne de esenţă molid, în valoare de 9.151 lei, fără aviz de însoţire a mărfii. „Materialul lemnos transportat a fost ridicat în vederea confiscării, iar cel în cauză a fost sancţionat contravenţional conform prevederilor Legii nr. 171/2010” precizează subcomisar Alina Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Bihor.
Lemne furate la Padis
Luni, preţ de o jumătate de zi, pe drumul judeţean 763 - Padiş, poliţiştii Secţiei nr. 10 de Poliţie Rurală Ştei au acţionat împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Silvice Bihor, pentru a preveni şi combate delictele silvice.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
România
Rapperul american Wiz Khalifa a fost condamnat definitiv joi de Curtea de Apel Constanța la o pedeapsă de 9 luni de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu, după ce în iulie 2024 și-a aprins o țigară cu canabis pe scenă, în timp ce susținea un concert la Festivalul „Beach, Please!” de la Costinești.
BIHON Sport local
Divizia A de handbal feminin s-a reluat joi, 18 decembrie, după pauza pricinuită de participarea reprezentativei României la Campionatul Mondial 2025.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii județeni bihoreni au aprobat, în ședința din 18 decembrie, hotărârea privind organizarea și funcționarea rețelei școlare a unităților de învățământ special din județul Bihor pentru anul școlar 2026–2027, document care stabilește, în mod oficial, cadrul legal în care va funcționa întregul sistem de educație specială aflat în subordinea Consiliului Județean.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Județean Bihor a adoptat recent hotărârea prin care se stabilesc prețurile medii la unele produse agricole vegetale pentru anul fiscal 2026 pe baza propunerilor Direcției pentru Agricultură Județeană Bihor.
Bihon CSM Oradea
CSM CSU Raiffeisen a suferit o înfrângere drastică, scor 59-90, în meciul cu Pallacanestro Reggiana, din FIBA Europe Cup.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Măsurile de intervenție au fost aprobate în cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bihor (CJSU), prezidat de prefectul Marcel Dragoș, care s-a desfășurat în cursul zilei de joi, 18 decembrie.
3
Citiți principiile noastre de moderare aici!