În Turcia s-a reinstaurat Controlul Guvernului, 6.000 de persoane au fost reținute

Reactualizat la:
16Comentarii
În Turcia s-a reinstaurat Controlul Guvernului, 6.000 de persoane au fost reținute
Vineri seara, controlul Turciei a fost preluat de o grupare a armatei intitulată „Consiliul păcii în țară”. Până duminică, 17 iulie și-au pierdut viața peste 260 de persoane și au fost reținute alte 6.000 printre care zeci de generali, judecători și mii de soldați.

UPDATE 15:00  Guvernul turc a anunțat arestarea a 3.000 de soldați. În jur de 2.700 de judecători au fost schimbați din funcție. Operațiunea „continuă în acest moment. Sunt aproximativ 6.000 de persoane în arest. Numărul arestărilor va depăși 6.000”, a afirmat Bozdag, citat de canalul de televiziune NTV și de agenția de presă Anadolu.

Cel puțin 265 de persoane și-au pierdut viața

„Sunt 161 de agenţi de poliţie şi civili deveniţi martiri; şi 104 participanţi la tentativa de lovitură de stat”, a declarat Binali Yildirim. Acesta a mai precizat că alte 1.440 de persoane au fost rănite.

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a declarat că Parlamentul de la Ankara ar putea chiar lua în considerare o propunere privind introducerea pedepsei cu moartea.

________________________________________________________________

UPDATE 13:15 Spațiul aerian din nord-vestul Turciei este închis pentru avioanele civile.


UPDATE 12:30 Ultim bilanț – 90 morți, 1.154 răniți și 1.563 arestări din cadrul personalului militar.


UPDATE 10.00 Președintele Erdogan spune că guvernul a păstrat controlul. Cel puțin 90 de persoane au fost ucise și peste 1.500 de membri ai forțelor armate au fost arestați.


UPDATE 09.15. MAE transmite, sâmbătă dimineaţă, că, până în acest moment, nu se înregistrează victime sau răniţi în rândul cetăţenilor români aflaţi în Turcia, fiind aproximativ 400 de apeluri date în cursul nopţii la minister sau la misiunile diplomatice pentru asistenţă.


UPDATE 09.00 Soldaţii au fost târâți în afara sediului postului de televiziune CNN Turk. Soldații au intrat aseară în redacţie şi au forţat jurnaliştii să iasă din studiouri, ameninţându-i cu armele. Blocada a luat sfârşit odată cu intervenţia poliţiştilor turci şi a simpatizanţilor Guvernului.


UPDATE 08.00 Cel puțin 60 de persoane au fost ucise în cursul nopții în timpul tentativei de lovitură de stat, anunță un oficial turc cu rang înalt citat de Reuters.

La rândul său, ministrul justiției a anunțat că 336 de persoane au fost arestate.


UPDATE 01:45  Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a solicitat azil politic în Germania după ce nu a fost lăsat să aterizeze în Turcia.


UPDATE 01:40 Toate zborurile de pe Aeroportul Ataturk din Istanbul au fost anulate. Elicoptere militare au deschis focul asupra sediului Serviciului Național de Informații de la Ankara.


UPDATE 01:25 Clădirea Parlamentului este înconjurată din tancuri.


UPDATE 01:10 Mii de turci au ieşit în stradă. Se aud focuri de armă şi explozii în Ankara şi Istanbul.


UPDATE 01:05 Elicoptere ale armatei au tras în instituţii cheie din Turcia, în zona clădirii Parlamentului şi în zona palatului prezidenţial.


UPDATE 00:55 Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan a făcut un apel către cetăţeni şi le-a cerut să iasă în stradă.


UPDATE 00:50  „Nu vom permite ca ordinea publică să fie degradată în Turcia… Restricții de circulație sunt impuse în țară până la noi ordine”, a indicat printre altele un comunicat semnat de „Consiliul păcii în țară”, care afirmă că „a luat controlul în țară”, în timp ce elicopterele survolau capitala turcă Ankara după zboruri la joasă altitudine ale avioanelor de luptă.


UPDATE Accesul la Facebook, Twitter și Youtube a fost restricționat în Turcia. Emisia televiziunii publice din Turcia a fost suspendată.

Armata turcă a emis un comunicat de presă, redat de presa internațională, în care anunță că a preluat puterea în Turcia pentru a restabili ordinea și menține drepturile omului.  Armata a mai menționat că toate relațiile externe existente ale Turciei vor fi menținute și statul de drept va rămâne prioritar.

Comandanţi militari turci sunt ţinuţi ostatici la sediul Statului Major General, în Ankara, afirmă surse guvernamentale turce, în timp ce preşedintele Recep Tayyip Erdogan pare a fi în siguranţă, relatează Reuters. Șeful Statului Major al armatei turce este printre cei luați ostatici la cartierul general din Ankara.

Administrația prezidențială a denunţat o tentativă de lovitură de stat militară, promiţând că va opune rezistenţă şi că autorii revoltei vor fi pedepsiţi.

În paralel, Guvernul Binali Yildirim a denunţat o tentativă de lovitură de stat militară. “Guvernul ales de popor rămâne în funcţie. Acest Guvern va preda puterea doar când poporul va decide acest lucru”, a comunicat Guvernul de la Ankara.



16Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor