Lumea mirifica a carstului la Muzeul Tarii Crisurilor

Copiii sunt încântaţi de exponate
Copiii sunt încântaţi de exponate
Expoziţa Peşteri din România – lumea mirifică a carstului rămâne deschisă la sediul Muzeului Ţării Crişurilor din Palatul Baroc până la data de 30 octombrie.

Expoziţia prezintă informaţii privind morfologia carstică (formarea peşterilor, exocarst şi endocarst), fauna fosilă din sedimentele peşterilor, fauna care trăieşte azi în zonele carstice (păsări, mamifere, reptile) şi fauna subterană troglofilă şi troglobiontă, arheologia peşterilor din Paleolitic până în evul mediu (incluzând picturile rupeste vechi de 32.000 ani din peştera Coliboaia, precum şi renumitul ecosistem de la Peştera Movile bazat exclusiv pe chemosinteză.

Exponate

Printre exponate se numără eşantioane de calcar cu forme de dizolvare, speleoteme – stalactite, stalagmite, cristale de calcit; animale naturalizate – bursuc, căprior, vulpe, lup, bufniţă şi preparate umede cu viperă, salamandră, pseudoscorpion, coleoptere, amfipode şi izopode subterane (expuse sub lupă), schelet de castor şi vertebrate fosile – ursul de peşteră, hiena de peşteră, leul de peşteră, punctul de atracţie fiind sheletul de Ursus spelaeus. Exponatele arheologice cuprind caninu de urs sculptat în Paleolitic, dăltiţă din Neolitic, vase din epoca bronzului şi perioada medievală, monede, precum şi 17 piese de Bronz din depozitul de la Şuncuiuş.

Expoziţia este realizată în parteneriat cu Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi, cu sprijinul Institutului de Speologie „Emil Racoviţă” – Compartimentul Cluj, al Grupului de Explorări Subacvatice şi Speologice – GESS Bucureşti şi al Federaţiei Române de Speologie şi este completată de 100 de imagini din peste 50 de peşteri din România, realizate de fotograful speolog Andrei Posmoşanu – Federaţia Română de Speologie. Până acum, exponatele au putut fi văzute Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi şi la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii “Ion Borcea” Bacău. Grupurile beneficiază de ghidaj (cu programare prealabilă).Preţul unui bilet: 2 lei pentru copii, 4 lei pentru adulţi.

FACT Box

Program de vizitare:

Marţi, Joi, Sâmbătă: 10.00-15.00

Miercuri, Vineri, Duminică: 10.00 – 18.00

Luni: Închis

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase