„Mă gândesc să revin pe gazon”

De Teodor Biriş
2Comentarii
Zeno Bundea
Zeno Bundea
Zeno Bundea a plecat o dată cu Lincar de la CS Universitatea Craiova.

CS Universitatea Craiova are antrenori noi. Bilanţul de doar 3 puncte în 4 etape a dus la ruperea relaţiilor contractuale între conducere şi staff-ul tehnic condus de orădeanul Erik Lincar. Noii antrenori ai CSU Craiova sunt Ovidiu Stângă (principal), Corneliu Papură (secund) şi Silviu Lung (cu portarii), preparator fizic fiind păstrat orădeanul Cornel Blejan.

O dată cu Lincar a decis să plece şi Zeno Bundea, care îndeplinea funcţia de director sportiv. „Am venit cu Erik, l-a susţinut şi era normal să plec o dată cu el. E foarte greu să rezişti la Craiova, mai ales că nu ne-au ajutat nici rezultatele”, a explicat Bundea.

Ultima dată jucător la Luceafărul Felix în Liga a II-a, Zeno nu exclude varianta să revină din nou pe gazon. „Nu am jucat de trei luni, dar m-am mai antrenat câteodată cu lotul Universităţii. Mă gândesc serios să-mi reiau cariera de jucător. E cel mai frumos lucru să joci fotbal”, spune mijlocaşul de 35 de ani.

 



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor