6. februarie 2012 13:51; Reactualizat la: 6.02.2012 14:55


Mai greu pe Centura decat la Stana

Mai greu pe Centura decat la Stana
Zăpada căzută din abundenţă în ultimele zile au făcut ca pe drumurile Bihorului să se circule mai greu, zicala că „iarna nu-i ca vara” fiind mai actuală ca niciodată.

 Un turist care s-a întors duminică de la Stâna ca Vale la Oradea a avut parte de cel puţin două surprize. Una pozitivă. Drumul de ieşire dinspre Stână era practicabil, iar cei însărcinaţi cu deszăpezirea în staţiune au acţionat inclusiv cu material antiderapant. În aceste condiţii drumul de întoarcere a fost accesibil tuturor autoturismelor inclusiv pe panta de lângă Cabana Gaudeamus. Chiar şi fără lanţuri!

Dinspre Budureasa spre Oradea au alternat porţiunile acoperite cu zăpadă tasată cu cele de pe care „pătura albă” a fost înlăturată aproape complet de pe carosabil. Cert e că se putea circula în condiţii optime. Surpriza neplăcută a apărut pe Centura Municipiului Oradea, unde zăpada nu era îndepărtată, iar circulaţia era extrem de greoaie. Semn că cei care trebuiau să acţioneze n-au făcut-o cum trebuia, iar autorităţile au pierdut, ca aproape în fiecare an, pariul cu iarna.

T.B.

 


Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria BIHON Ştirile judeţului Bihor
Portii de ras in Queen’s Pub Oradea
Porţii de râs vor fi împărţite şi în această seară în Queen's Pub, Atitude şi Stand up in the city îi aduc [...] mai multe »
Imbracaminte de primavara la Arena Antonio Alexe
Cavi Expo – Fashion oferă orădenilor îmbrăcăminte şi încălţăminte de primăvară în perioada 23 – 27 mai. mai multe »
Hospice Emanuel, alaturi de cei aflati in suferinta
Oamenii cu suflet mare sunt invitaţi să se alăture Fundaţiei Hospice Emanuel Oradea în misiunea sa de a asigura o [...] mai multe »
TBC la Gradinita 27 din Oradea
147 de copii de la Gradinita 27 (lângă Biserica Emanuel) din Oradea au fost testaţi zilele trecute pentru a se [...] mai multe »
Ziua Eroilor sarbatorita la Oradea
Garnizoana Oradea şi Consiliul Director Judeţean Bihor al Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor” anunţă pe 24 [...] mai multe »
Ovidiu Muresan preia PSD Oradea
Ovidiu Mureşan a preluat frâiele organizaţiei PSD Oradea după ce Claudiu Pop a acces în funcţia de prefect al Bihorului. mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare

Facebook-user?

You can use your Facebook account to log in:

Login with Facebook



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Anmelden oder Registrieren
um Profile zu verknüpfen

{username} registrieren Sie sich jetzt neu auf VOL, um Ihr Facebook-Profil mit einem neuen Benutzer zu verknüpfen ODER klicken Sie auf Anmelden wenn Sie bereits einen VOL-Benutzer haben.


muss eine gültige E-Mail-Adresse sein


Bitte max. 32 Zeichen verwenden


Mindestens 6 Zeichen





Sie haben bereits einen VOL-Benutzer? Anmelden

Bestehendes VOL-Profil verknüpfen

melden Sie sich mit Ihrem VOL-Benutzer an ODER klicken Sie auf Neu Registrieren .


Passwort vergessen

Sie haben noch keinen VOL-Benutzer? Neuen Benutzer registrieren