Marea utopie a lui Eminescu: ca om, ca geniu, ca sfânt

De Veronica Bursaşiu
Dorel Vişan pe scena Filarmonicii Foto: V.B.
Dorel Vişan pe scena Filarmonicii Foto: V.B.
Glasul lui Eminescu s-a auzit la Filarmonică, în interpretarea maestrului Dorel Vişan.

Opera lui Eminescu nu poate fi înţeleasă citind sau ascultând un calup de poezii. Aceasta fiindcă este „atât de dens, transmite atât de multe mesaje încât le pierzi”. La 125 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu, orădenii s-au întâlnit cu omul, geniul şi sfântul Eminescu. „Vinovat” de faptul că orădenii s-au putut bucura de această întâlnire, de acest recital-conferinţă, rod al unei munci de secole a actorului Dorel Vişan, este directorul Direcţiei pentru Cultură, Lucian Silaghi. Marele om al scenei româneşti s-a adresat duminică seara unui public avizat: din primele rânduri nu au lipsit fostul director al Teatrului de Stat, scriitorul Mircea Bradu, fostul secretar literar al instituţiei Vetuţa Pop, fostul decan al Facultăţii de Arte, sculptorul Cornel Durgheu, directorul Bibliotecii Judeţene, Ligian Mirişan şi interpreta Maria Haiduc. „S-au împlinit 125 de ani de la moartea lui Eminescu şi se pare că în lume nu s-a schimbat nimic, oamenii au aceleaşi probleme: sărăcia şi bogăţia, ura şi invidia, pe ici pe colo iubirea, înţelegerea. Această întâlnire de suflet se datorează în primul rând lui Eminescu. Eminescu ne adună de un secol şi jumătate şi ne va mai aduna încă multe veacuri”, a spus Dorel Vişan.

Poet divin

„Fiinţa supremă a existenţei noastre în istorie- chiar dacă le place sau nu unora-, sfântul preacurat al viersului românescu cum spune Arghezi, supranumit patriarhul limbii române, este românul care a cunoscut absolutul. În religia islamică există cinci stâlpi ai credinţei, un fel de cinci porunci şi unul din acest stâlpi cere credincioşilor ca măcar o dată în viaţă să facă un pelerinaj la Mecca, cetatea sfântă a lui Mahomed. Dacă l-aş parafraza pe Constantin Noica, care spunea că vieţuitoarele trăiesc unele în aer, altele în apă, altele pe pământ, omul, ca vieţuitoarea cea mai specială, ca şi coroană a creaţiei lui Dumnezeu, rămâne om dacă trăieşte în cultură şi în cunoaşterea de sine. Eu aş zice că dacă musulmanii au poruncă ca măcar o dată în viaţă să meargă la Mecca, atunci în credinţa noastră românească ar trebui să mai fie o poruncă ca fiecare român, o dată în viaţă, o oră trebuie să trăiască în Eminescu. Cred că ar fi mult mai bine pentru toată lumea, pentru sufletele noastre, pentru că ne-am îndepărtat de noi…”, sunt consideraţiile cu care Dorel Vişan şi-a deschis conferinţa-recital găzduită de Filarmonica de Stat Oradea. Opera, viaţa lui Eminescu, a fost scrisă şi rescrisă de tone de cerneală şi totuşi, consideră Dorel Vişan, nu ne apropiem nici un sfert de dimensiunea lui Eminescu, care ne depăşeşte sus peste văzduhuri. „Opera lui Eminescu trebuie receptată ca o simfonie: sunt mai mulţi Eminescu, mai multe voci, instrumente care cântă, polifonează acelaşi sunet al eu-lui primar, al marelui timp cum spunea Eliade. Eminescu ne-a făcut un hatâr prin capodopera sa «Luceafărul», ne-a prezentat un fel de testament, o autocaracterizare tragică. Specialiştii consideră că Eminescu trebuie tratat triadic; ca om, ca geniu, și ca sfânt, am zis eu. Pentru că sfânt se înţelege în cazul lui Eminescu cum trebuie: el devine ca şi Homer poet divin prin cunoaştere. Eminescu s-a apropiat de Dumnezeu prin cunoaştere. El cunoştea toată învăţătura din vremea lui”, a clamat maestrul Dorel Vişan.

Eminescu însuşi se prezintă în „Luceafărul” „ca om- simbolic prin Cătălin- cătălinic, ca geniu prin Hyperion, unde este şi o intenţie luciferică, pentru că doar Diavolul îşi doreşte să fie Dumnezeu şi demiurgic, sacralizat, visând la propria sacralizare prin cunoaştere”. Dacă Eminescu nu este tratat din cele trei perspective, nu poate fi înţeles, fiindcă aici este „marea utopie a lui Eminescu- dorinţele care nu se pot realiza. Ca om, el are utopia dorinţei şi a iubirii, ca geniu utopia puterii, a putinţei şi a neputinţei, ca demiurg are absolutul”. Aceste ipostaze nu sunt legate de vârstele lui biologice, consideră Dorel Vişan, acestea se contopesc, fiindcă „în spatele lui Eminescu nu este decât Eminescu”.

Dorel Vişan a abordat o parte din poezia lui Eminescu, dar şi monologuri din teatrul lui Eminescu, monologuri pe care doar Dorel Vişan le recită în România. În aceeaşi notă, Dorel Vişan a recitat în faţa publicului orădean o poezie mai puţin cunoscută, „Umbra lui Dabija Voievod”. Aceasta pentru a demonstra că la doar 20 de ani, Eminescu înţelegea senectutea, omul care a trecut prin viaţă timp de 90 de ani, dar şi sentimentul patriotic.

Dorel Vişan este unul din cei mai importanți actori de film din România și unul din puținii, care au ajuns la o solidă reputație europeană. A interpretat peste 40 de roluri în teatru, în cea mai variată gamă, de la Molière la Shakespeare, de la Marivaux la Büchner, iar în film a avut peste 50 de roluri în producții românești și internaționale.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !