Mediatorii au ieşit la plantat

De Crina Dobocan
Mediatorii au ieşit la plantat
Mediatorii au ieşit la plantat
Mediatorii din Bihor au plantat „Copacul medierii” în Parcul 1 Decembrie.


Mediatorii din Oradea au plantat, marti, în Parcul 1 Decembrie din Oradea un copac al medierii. Acţiunea a avut ca slogan „Medierea prinde rădăcini” şi face parte din proiectul cu acelaşi nume iniţiat de Consiliul de Mediere, în cadrul săptămânii medierii. Acţiunea de marti a fost sprijinită de Primăria Oradea, Romsilva Oradea şi Grupa Mare de la Grădiniţa 47 din Oradea.

Mediatorii se află într-o nouă etapă de dezvoltare şi luptă pentru o mai bună consolidare a profesiei lor.

„«Medierea prinde rădăcini» marchează maturizarea profesională a mediatorilor care se pun în slujba cetățeanului, contribuind în mod rapid, eficient și elegant la rezolvarea litigiilor cetățenilor, societăților comerciale, administrației etc. Copacul medierii- presupune dragoste pentru profesie și semeni, implicare, comunicare, unitate, toleranță, solidaritate, respect, pluralism, pace, democraţie, libertate. În plină campanie de reorganizare a profesiei în structuri judeţene, mediatorii sărbătoresc, în această lună, nouă ani de existenţă”, a spus mediatorul Mihai Benchiş, persoana desemnată de Consiliul de Mediere să implementeze proiectul la nivelul judeţului nostru.

„Copacii medierii” au fost plantaţi, cu ajutorul mediatorilor, în 42 de oraşe reşedinţă de judeţ ale României.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase