Rugăciunea în schimb este aceea care ne apropie de Domnul şi ne ajută să descifrăm luările de poziţie şi atitudinea Papei în Spiritul Sfânt prin puterea speranţei care toate le nădăjduieşte. Astfel mă adresez tuturor şi Vă îndemn la încredere şi la speranţă: Papa Benedict, printr-un gest de curaj şi responsabilitate, ne face dovada că este profund conştient de limitele persoanei umane, ne demonstrează prin umilinţă adevărata măreţie a omului care cunoaşte timpurile în care trăieşte Biserica, ne face să înţelegem care trebuie să fie atitudinea fiecăruia în faţa puterii, ne demonstrează încă o dată cât de măreţ a fost Isus pe cruce.În faţa curajosului gest al Sfântului Părinte trebuie să ne aplecăm frunţile şi inimile cu respect şi admiraţie şi să îl însoţim cu rugăciunea, devotamentul şi iubirea noastră.
Mesajul cardinalului Lucian la anuntul retragerii Sfantului Parinte
Iubiţi confraţi întru episcopat şi întru preoţie, dragi credincioşi, anunţul făcut de Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea în faţa cardinalilor, reuniţi într-un Consistoriu pentru canonizări, acela de a renunţa «în deplină libertate la ministerul de Episcop al Romei şi succesor al Sfântului Petru», ne-a surprins pe fiecare dintre noi în primul moment.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un complet al Tribunalului Bihor a dispus, marți, revocarea măsurii controlului judiciar dispus de DNA Oradea față de directoarea adjunctă a ITM Bihor, Nadia Racz, acuzată de luare de mită și dezvăluire de informații nepublice.
România
Miercuri după prânz, două tramvaie s-au ciocnit în zona UTA, pe Calea Aurel Vlaicu. Două persoane au fost rănite în urma impactului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bărbatul de 49 de ani care a plecat de acasă a fost găsit din nefericire fără suflare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, o atenţionare meteo Cod galben de averse, grindină şi furtuni valabilă pe parcursul zilei în 18 judeţe din jumătatea de vest a ţării.
Citiți principiile noastre de moderare aici!