Motociclist prins cu 143 km/h pe Centura Oradea. Peste 200 de vitezomani amendați

De Costel Demian
Reactualizat la:
5Comentarii
Motociclist prins cu 143 km/h pe Centura Oradea. Peste 200 de vitezomani amendați
Ca urmare a abaterilor constatate în trafic în ultimele 24 de ore, polițiștii bihoreni au acordat 240 de sancțiuni contravenționale.

Marți, 7 august, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.

Cei mai mulți conducători auto au fost prinși în timp ce rulau cu viteze excesive. „201 sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 19 participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, șase pietoni au fost sancționați pentru traversări neregulamentare, au fost sancționate două depășiri neregulamentare, iar 12 sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere”, transmite comisar IPJ Bihor, Alina Dinu. Valoarea totală a celor 240 de sancțiuni este de 97.450 lei.

Cu viteză

Nouă șoferi au rămas fără permis de conducere după ce au încălcat legea. „Pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut nouă permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute 11 certificate de înmatriculare, au fost constatate 10 infracțiuni și trei tamponări”, mai precizează Alina Dinu.

Marți dimineața, la ora 07:29, un orădean de 28 de ani a fost înregistrat cu radarul în timp ce conducea o motocicletă cu 143 km/h. Motociclistul se afla pe Centura Oradea, în zona de limitare a vitezei la 70 km/h,

După aproximativ 40 de minute, la ora 08:09, un tânăr de 22 de ani a fost prins în timp ce rula cu 123 km/h într-o zonă de limitare a vitezei la 50 km/h.

Ambii conducători auto, care au depăşit limita legală de viteză cu peste 50 km/h, au fost sancţionați contravenţional cu 9 – 20 puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor