„Mulţi oameni politici îşi ascund biografiile”

De Veronica Bursaşiu
4Comentarii
„Mulţi oameni politici îşi ascund biografiile”

Fostul premier al României, Mihai Răzvan Ungureanu, Liderul Foţei Civice, ne-a acoardat un interviu, în exclusivitate, în timpul unei vizite în Bihor.

– Domnule preşedinte nu putem ocoli nicicum tema regionalizării. O temă care a fost deschisă de fosta putere. Care e viziunea Forţei Civice despre regionalizare?

Mihai Răzvan Ungureanu: Regionalizarea este necesară dacă o consideri un episod real şi semnificativ, foarte important al reformei generale a statului. Pentru a reconfigura unităţile administrative teritoriale, înainte de a purcede la trasarea structurilor teritoriale interne e nevoie, tehnic, de studii de impact, extinse pe perioada a câtorva ani, elaborate de personalităţi academice , ştiinţifice, culturale şi socio-demografice care să poată estima consecinţele pe termen mediu şi lung ale procesului de regionalizare, astfel încât regionalizarea să se transforme într-un motor de dezvoltare economică şi nu într-o frână. Pledez pentru studii de impact de cuprindere mare şi care să acopere nu doar beneficiile, ci şi riscurile probabile ale procesului. Ca o analogie, Legea 1 / 1968 , cea în virtutea căreia au apărut judeţele, a fost precedată de un studiu de impact de patru ani, studii construite, redactate de cercetători ai Academiei Române. Proiectul era mult mai vechi, dar conştiinţa faptului că un asemenea proces atrage efecte pe termen mediu şi lung care se răsfrâng din generaţie în generaţie şi implică toate aspectele vieţii, această conştiinţă a făcut ca această lege să nu fie scrisă pe genunchi, în pripă. Pentru a demara un proces de regionalizare, mai este nevoie de ceva esenţial: de bani. Procesele de reforme structurale nu se pot angaja cu rezultate bune dacă bugetul este subalimentat. Să ne gândim numai la câte modificări de structuri administrative, cum trebuie acoperită pierderea de locuri de muncă. Este o schimbare profundă, nu poţi să o faci fară bani. Reformele se fac când ţara este pe creştere economică şi îşi poate permite să aibă o detentă reformatoare având bugetul asigurat. Mai ales că, bugetul este şi pavăză de vreme rea când apar consecinţe indezirabile. Noi nu avem acest buget. Bugetul a fost construit de actuala putere în termenii supravieţuirii, nu ai creşterii economice. Ai supravieţuirii probabile, nu posibile.

 

-De unde graba de a face regionalizarea?

MRU:Din motive de ordin politicianist. Clientela politică a USL, a PSD în special, este supranumerară. Niciodată clientela politică a foştilor FSN-işti nu a ajuns atât de flămândă, dornică de poziţii. În plus, baronii locali au început să-şi constituie propriile curţi. Modul în care a fost gândită regionalizarea arată amatorism, în dispreţul aşteptărilor cetăţenilor, un cinism absolut faţă de obligaţiile pe care orice guvernare trebuie să le îndeplinească în raport cu naţiunea. Nu poţi spune că orice regiune trebuie să aibă două- trei capitale, după o săptămână să-ţi dai seama de enormitate şi să-ţi moderezi fantezia. În al doilea rând, sunt convins că e un nor de praf aruncat în ochii românilor a căror şanse de prosperitate devin imposibile pe măsura afundării României în marasmul economic. Şi pentru a lua atenţia de la asta, oferi circ: constituţional, regionalizare.Toţi sunt paşi, mai mult sau mai puţin vizibili, pentru instalarea PSD-ului, şi o spun cu autoritate, ca partid unic în România.

 

-Cunoaşteţi PNL-ul din interior. Vor rămâne liberalii în USL ?

-În momentul de faţă mă interesează ce se întâmplă în partea noastră de politică de unde trebuie să vină soluţiile reale la problemele ţării şi de unde ar trebui generată speranţă. Pe 25 mai s-a încheiat o primă etapă de dialog cu partidele reprezentative ale Dreptei româneşti: PDL, UDMR şi PNŢCD. Cu PNŢ avem o alianţă în care am convenit: liste comune la europarlamentare, susţinerea candidatului unic la Preşedinţie şi, în orizontul lui 2016, o federare a forţelor de dreapta.

 

– Ce înseamnă federare?

-Un plan comun de acţiune pe termen mediu şi lung a formaţiunilor care sunt membre ale PPE sau candidate la PPE, aşa cum este Forţa Civică.Din această perspectivă , vicepreşedintele FC, dl Biriş se află în aceste zile la forumul economic al PPE la Helsinki. Din păcate, este singurul reprezentant al Dreptei Româneşti la acest eveniment extrem de important al PPE. Singurul român. Miraţi-vă şi dumneavoastră cum mă mir şi eu. Şi aceasta în condiţiile în care FC este candidat la PPE. Candidat foarte serios. Am făcut lucrurile foarte serios. Aceasta e diferenţa: de seriozitate.

 

– Aţi gestionat politica externă a României. Uzaţi de relaţii dumneavoastră pentru a face vizibilă România ?

– Fac tot ceea ce este posibil pentru a-mi promova ţara, pentru a vorbi despre şansele României şi a spune tuturor că în România a apărut o alternativă politică viabilă care se numeşte Alianţa pentru Dreptate şi Adevăr, care se numeşte Forţa Civică.

 

-Apropo, Alianţa DA a fost una de succes. De ce aţi ales să reveniţi la această formulă când aveaţi posibilităţi nelimitate pentru a da o denumire uniunii dintre FC şi PNŢCD ?

– În primul rând, dintr-un considerent simbolic. Alianţa DA PNL-PD a fost un proiect de succes, a demonstrat că pe baza unui proiect politic comun se pot câştiga alegeri, se poate obţine o majoritate în Parlament, un guvern de centru dreapta din care am avut onoarea să fac parte şi că se poate da României un preşedinte responsabil, dedicat reformării structurale a României. Proiectul s-a încheiat brusc înainte să fie terminat, în 2007. Azi în ce situaţie suntem? Dreptatea mai umblă cu capul spart în România, iar adevărul, o spun cu vorbele lui Churchill, de cele mai multe ori ne împiedicăm de el, ne ridicăm şi mergem mai departe . Şi atunci, normal am reînfiinţat Alianţa sub un nume schimbat, idee primită foarte bine în forurile PPE. Este structura politică condamnată să crească în jumătatea politică de centru-dreapta a spectrului politic românesc.

Alianţa DA este una deschisă pentru a genera o platformă politică pe care să se aşeze toate forţele politice responsabile. Doar unirea face puterea, aşa am crezut şi cu ARD, aşa cred şi astăzi. Vorbim de unitatea de acţiune a dreptei în termeni de necesitate şi de urgenţă, iar eu predic aceasta.

-Care e problema Dreptei, în acest moment?

-Lipsa de viziune, orgoliile se pot acomoda.

– Vrea cineva, musai să fie vioara întâi?

– În nici un caz nu sunt acela eu. Principiul de la care pornesc este cel al unităţii de acţiune. Ori, eu văd că încă nu s-a copt această gândire care încearcă să construiască victoria. Comportamentul sectar de partid asediat nu va duce niciodată la victorie. Dacă nu vrem victoria nici anul viitor, nici în 2016 este bine să ştim lucrul acesta. Dacă vrem să lăsăm România în ghearele ciumei roşii … Eu nu doresc acest lucru şi nici partidul pe care-l reprezint. Alianţa DA nu doreşte acest lucru şi suntem dispuşi şi singuri să luptăm până la capăt ca să demonstrăm că există consecvenţă într-un principiu bun

 

-Modificarea constituţiei e altă chestiune la zi. Care sunt amendamentele FC?

-Am depus amendamente în ultima zi ca să vedem ce amendamente propun celelalte partide. Gândirea noastră fiind o revizuire modernă a Constituţiei. Nu o revizuire care să ducă la fragmentarea politicii româneşti sau la monopolizarea ţării de către un partid. Am constatat până azi, inclusiv, că amendamentele propuse sunt sistematic respinse. Vă pot spune, în premieră, că această comisie USL-istă a respins amendamentul ca dreptul de vot să fie extins la nivelul tuturor cetăţenilor români care domiciliază sau rezidează în străinătate, prin votul prin corespondenţă. Am propus ca prevederile oricărui referendum să devină obligatorii şi să nu existe iniţiativă legislativă care să intre în contradicţie cu rezultatele consultării populare din referendum. Şi acest amendament a fost respins.
– De ce a căzut Guvernul Ungureanu. Ce va scrie istoria despre acest episod ?

– Insistenţa parlamentarilor puterii să ducă bani în circumscripţii a fost picătura care a umplut paharul. Un lucru este cert: nimeni nu avea nevoie de un guvern care să încerce într-un mod onest, corect, transparent şi modern să conducă România. Guvernul a căzut pentru că o întreagă clasă politică, aproape în integralitate, avea nevoie de un executiv de formă, care să nu aibă acţiune de fond. Avea nevoie de o vitrină care să acopere mizeriile adunate 23 de ani la rând. A deranjat corectitudinea miniştrilor. Credeam că România are nevoie de un executiv corect, care să-şi facă treaba. Ce începusem să facem era un proiect mare de reconstrucţie a ţării. Nu eram un guvern de pompieri politici, eram un guvern de constructori, de oameni dedicaţi asanării politicii româneşti, reformei structurale româneşti. În momentul în care am început să operăm rănile profunde generate de clasa politică am deranjat pe foarte mulţi. Rareori s-a mai văzut o asemenea frăţie transpartinică în dărâmarea unui executiv.

 

– V-aţi simţit ţinta unui şantaj mediatic?Asistăm în aceste zile la episoade de acest fel.

-Şantaj nu. Dar am fost ţintă într-o campanie de discretizare absolută . Scopul era să fiu trecut în registrul negru al oricărei referinţe. Campaniile de presă îndreptate împotriva mea au fost sistematic şi atent pregătite şi rareori s-a văzut un asemenea consum de resursă în încercarea de a dărâma statura unui om politic. Şi sunt convins că asemenea campanii vor continua, dar nu fac decât să mă întâlnească. Vă amintesc stenograma conducerii USL în care în mod expres se cerea dărâmarea imaginii lui Răzvan Ungureanu. Şi trebuie să recunosc că am fost lăsat singur să înfrunt valul de mizerie care a venit asupra mea. Aliaţii nu mi-au sărit în ajutor. Am primit destule ghionturi în coaste, am învăţat ceva, dar nici nu am uitat nimic.
-Aceasta ce înseamnă?

– Înseamnă că în fiecare zi ştiu tot mai bine cum să fac politică. Fiecare experinţă de acest gen mă face să înţeleg mai bine ce se întâmplă. Pot înţelege vanităţi, slăbiciuni, compromisuri, ce nu pot însă niciodată să înţeleg e îndârjirea cu care unii oameni politici vor să dărâme o ţară.

 

– Veniţi din zona serviciilor secrete, a informaţiilor. Aţi simţit în raporturile politice că celorlalţi le e frică de dumneavoastră?

-Mulţi se tem de ceea ce ştiu. Dar cunoaşterea nu e apanajul meu, în acest caz. Nu vreau să se interpreteze lucrurile. Mulţi dintre oamenii politici din România îşi ascund biografiile. Le e teamă că părţi din biografiile lor ar putea să iasă la iveală. Asta e problema lor personală. Ce ştiu eu este însă un lucru- şi aceasta după 14 ani de activitate administrativă internă şi internaţională- pentru interesul naţional nu umbrele din viaţa unui om politic contează.

– În faţa mea e un fost diplomat, aşa că nu întreb cine sunt cei care îşi ascund biografiile, ci ce ascund aceşti oameni ?

-Exact lucrurile care i-ar doborî în ochii tuturor.

 

– Cine e Mihai Răzvan Ungureanu, care e mesajul lui ?

Mesajul meu e unul singur: nu pot fi altceva decât ceea ce sunt, îmi iubesc enorm ţara şi dincolo de patimi sau de vanităţi, România merită mai mult decât ceea ce i se întâmplă azi. Şi lupta noastră nu e neapărat pentru confortul zilei de mâine, ci pentru confortul celor care vin după noi.

 

– Vă mulţumesc.

 



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor