Frontieriştii au desfăşurat de asemenea acţiuni pe linia combaterii fraudelor documentare fiind depistate în P.T.F- uri un număr de două persoane cu documente false şi nu s-a permis ieşirea unui număr de cinci cetăţeni români, care nu îndeplineau condiţiile legale. Acţiunile au continuat şi pe linia combaterii traficului cu ţigări de contrabandă, fiind depistate în P.T.F. Vărşand, respectiv P.T.F. Borş, un număr de peste 16.200 ţigarete, ascunse în mijloace de transport. Poliţiştii de la frontiera de vest au aplicat în perioada supusă analizei şi un număr de 15 contravenţii. „În toate aceste cazuri au fost luate măsurile legale care se impun” precizează comisar şef de poliţie Dan Lazăr, purtător de cuvânt în cadrul ITPF Oradea.
Nereguli la frontiera
În acest sfârşit de săptămână poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Oradea, au reuşit depistarea şi identificarea unui număr de patru migranţi (doi somalezi, un algerian şi un cetăţean din Mauritania).
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
FC Bihor
Penultima etapă din Liga 3 a lămurit situația din play-off-ul Seriei 7, echipe cu care se vor duela la baraj FC Bihor Oradea și Poli Timișoara.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vineri spre sâmbătă noaptea, Aurora boreală a fost fotografiată de zeci de oameni din județul Bihor.
BIHON Sport local
Lotus Băile Felix a trăit experiențe diferite în ultimele două etape. Dacă runda trecută a revenit spectaculos de la 0-2 și a egalat evoluând în inferioritate numerică din minutul 25, vineri, la ultima apariție pe teren propriu din acest sezon, s-a întâmplat exact invers.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Năravul din fire nu are lăcuire. Asta se poate spune despre un clujean de 31 de ani pe care polițiștii antidrog și procurorii DIICOT l-au prins joi, 9 mai, în flagrant delict, în Oradea, în timp ce ar fi vândut peste 3 kilograme de substanțe interzise.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incendiul a izbucnit vineri, 10 mai, în jurul după amiezii pe o stradă din Sântandrei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În noaptea de vineri spre sâmbătă 10-11 mai sunt șanse mari de a vedea spre Nord Aurora Boreală.
Citiți principiile noastre de moderare aici!