Nisipul din clepsidră

A devenit aproape o ruşine să recunoşti astăzi că eşti scriitor. A recunoaşte public asta înseamnă, nu ca odinioară, o „qualité maîtresse”, ci, întâi şi întâi, a-ţi exhiba două neputinţe.

Prima: socială. În virtutea vocaţiei tale vei trăi doar din expediente, din stipendii (în Franţa, în Regatul Unit, în State, asta nu-i rău deloc), din colaborări accidentale la diferite publicaţii – pe care în intimitatea ta de cele mai multe ori le deteşti -, din leafa amărâtă la câte o revistă de cultură percepută de finanţatorul ei – bugetar sau privat – cel mult ca o danie în cutia milei culturale. În Occident, mai ales în Statele Unite, scriitorii autentici sunt vânaţi de Universităţile cu profil de „umanioare”, pentru a preda „creative writing”, scrierea creativă: cum să compui o poezie ocazională, o proză la un eveniment, un toast, chiar o declaraţie de dragoste, cum să articulezi mai elegant o scrisoare, cum să porţi o polemică civilizată, cum să faci o întâmpinare, o contestaţie credibilă, argumentată, un „curriculum vitae” cinstit dar şi favorabil ţie, un eseu după o lectură etc. etc.

Ei, asta acolo. Dar până acolo mai e. La noi vei umbla îmbrăcat, şi nu doar din nonconformism funciar, ciudat, inconfundabil, conservând moda vestimentară de care numai cei în vârstă îşi mai amintesc. Nu exclud însă să îmbraci roba atât de originală în mileniul trei, a tomnaticului universitar ad-hoc.

Vei fi însă un veşnic corp străin în mediul academic (cu sau fără ghilimele), ataşat mai degrabă de câte un grup solitar de studenţi şi ei nonconformişti, vreau să spun care mai citesc de-astea grele, cu gust scandalos, fireşte mă refer la idei.

A doua neputinţă: aceea de a fi pierdut războiul vizibilităţii publice, de vedetă a zilei, în favoarea noului zeu, omul politic.  Un „becali” generic, o culme a inculturii gureşe, a prostului gust cu ştaif, a frivolităţii cu mină creştină sau doar populistă, condimentată în intimitate, că acolo se poate, cu înjurături atât de agreate de „popor”.

Apariţia unei noi cărţi a scriitorului nu mai e o sărbătoare, ci mai degrabă trezeşte în sferele înalte ale societăţii fiorul rece al neplăcerii: ea aminteşte brusc clipele insuportabile, coşmareşti, cu atâta greutate fentate, ale lecturilor liceal-industriale obligatorii. Bine că au trecut acele vremuri! Lecturile azi sunt doar opţionale.

Vasile Filip



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase