Programul de investiţii în dotările pompierilor este unul de anvergură regională, deoarece implică inspectoratele de urgenţă din toată zona de nord-vest.
Astfel, în cadrul aceluiaşi program Regio, ISU Cluj a primit o autospecială de intervenţie la accidente colective şi salvări urbani, precum şi alte patru ambulanţe de prim-ajutor şi o ambulanţă de reanimare. ISU Sălaj a fost dotat cu trei ambulanţe de prim-ajutor, ISU Satu Mare a primit patru ambulanţe de prim-ajutor şi o ambulanţă de reanimare, iar ISU Maramureş a obţinut patru ambulanţe de prim-ajutor şi un centru de comandă şi control mobil cu echipamente de specialitate şi de comunicaţii aferente. În fine, şi ISU Bistriţa-Năsăud a fost dotat cu trei ambulanţe de prim-ajutor.
O dată cu primirea acestor noi ambulanţe de tip B, în judeţele Cluj şi Bihor pot fi scoase din uz ambulanţele ce-şi aveau termenele de exploatare depăşite. De asemenea, prin acest program SMURD Satu Mare beneficiază de prima sa ambulanţă de terapie intensivă.
În cadrul primei etape de investiţii, derulată în 2010 şi 2011, cele şase inspectorate pentru situaţii de urgenţă fuseseră dotate cu 38 de autospeciale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!