Noi puncte de control ale rovinietei auto

De Dan Birta
Reactualizat la:
11Comentarii
CNADNR are 51 de puncte fixe de verificare a rovinietei
CNADNR are 51 de puncte fixe de verificare a rovinietei
Până la sfârşitul anului 2015, CNADNR va avea în funcţiune 74 de puncte fixe şi 14 mobile pentru verificarea rovinietei.

În curând, nici pasărea cerului nu va putea zbura fără rovinietă în România. În 18 decembrie 2014, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) anunţa  participanţii la trafic că, începând cu această dată, au fost puse în funcţiune pe reţeaua de drumuri naţionale si autostrăzi din România, 18 noi puncte fixe de control a valabilităţii rovinietei. Acestea se adaugă altor 33 de puncte fixe de verificare puse în funcţiune anterior, precum şi altor 14 puncte mobile. Prin intermediul acestor puncte vor fi înregistrate vehiculele care circulă fără achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare (rovinieta), conform prevederilor OG nr. 15/2002, cu modificările si completările ulterioare.

Precizăm că verificarea rovinietei se mai face şi prin intermediul personalului IGPR, ISCTR şi CNADNR SA (în punctele de trecere a frontierelor). Potrivit CNADR, punctele de control puse în funcţiune în decembrie, sunt amplasate în zone în care acestea nu pot fi evitate de către conducătorii auto. Aceste puncte de control fac parte din sistemul informatic deţinut de CNADNR SA, sistem care permite emiterea rovinietelor atât prin punctele de lucru ale distribuitorilor autorizaţi de CNADNR SA, cât şi prin intermediul SMS (pentru utilizatorii români şi doar pentru perioada minimă de valabilitate pentru fiecare categorie de vehicul în parte), dar si pentru descurajarea utilizatorilor reţelei de drumuri naţionale si autostrăzi de a circula fără a deţine rovinietă valabilă.

CNADNR mai precizeză că în anul 2015 vor fi puse în funcţiune încă 23 puncte de control a valabilităţii rovinietei. Astfel, prin intermediul tuturor acestor mijloace de control, CNADNR SA va acoperi în mare parte reţeaua de drumuri naţionale si autostrăzi, în acest mod devenind aproape imposibilă circulaţia vehiculelor fără rovinietă valabilă.

Potrivit unor surse, în judeţul Bihor există o cameră mobilă (care, în special vara, era localizată pe DN 76 la intrarea în Băile Felix). Anul acesta va fi pusă în funcţiune o cameră fixă pe DN 1.

Cost şi puncte de vânzare

Costul rovinietei pentru autoturisme pentru şapte zile este de 3 euro. Pentru 30 de zile taxaeste de 7 euro, pentru 90 de zile de 13 euro şi pentru 12 luni, de 28 de euro. Cursul de schimb pentru rovinetele eliberate în luna ianuarie este de 4,4834  de lei pentru un euro.

Rovinieta se poate achita prin intermediul benzinăriilor: MOL, Rompetrol, Eni şi OMV, prin oficiile poştale, prin ACR şi prin punctele locale ale CNADNR. Mai nou, tariful de utilizare a drumurilor se poate achita şi prin SMS, doar de către utilizatorii români, în funcţie de tipul vehiculului şi doar pentru perioada minimă de utilizare.

Cine va fi depistat circulând pe drumurile publice fără să fi achitat taxade drum va fi sancţionat contravenţional. Amenzile pentru autoturisme sunt cuprinse între 250 şi 500 de lei şi pot ajunge în cazul vehiculelor de transport marfă cu MTMA mai mare sau eagl cu 12 tone, cu minim patru axe, la 4.500 de lei.

Participanţii la trafic pot verifica valabilitatea rovinietei la adresa de internet: www.cnadr.ro, secţiunea „verificare rovinieta”.

Costul rovinietei pentru autoturisme

Durata de utilizare  tarif

7 zile  3 euro

30 de zile     7 euro

90 de zile     13 euro

12 luni         28 de euro



11Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor