Noi victime de-a lungul drumului rapid?

De Cristina Ghilea și Calin Corpaș
Reactualizat la:
17Comentarii
Noi victime de-a lungul drumului rapid?
© Victoria Lasco, lângă şantierul care-i dă bătăi de cap. Orădeanca susţine că din cauza şantierului i-a crăpat gresia în casă.
Riveranii de pe strada Gheorghe Doja susţin că sunt afectaţi de şantierul pentru drumul rapid.

După ce şi-a luat raţia sa de expropriaţi, se pare că drumul rapid crează acum, încă o „tranşă” de victime colaterale. Mai mulţi locuitori de pe strada Gheroghe Doja zic că au de suferit din cauza lucrărilor de construcţie a viitorului drum, din zona pasajului CFR de peste strada Doja. Artera rutieră se construieşte de-a lungul căii ferate, între Pasajul Theodor Neş şi podul Macio, încă neterminat.

Oamenii se plâng că simt trepidaţii în propriile case, că au parte de poluare fonică, de pahare care „dansează” pe mese, de fisuri în pereţi şi chiar de gresie crăpată! Proprietarii Pensiunii Axel, situată la baza căii ferate lângă care se lucrează la drumul expres susţin că şi aceasta este afectată de lucrări.

La faţa locului, redactorii JB şi Bihor Online au luat act de nemulţumirile mai multor vecini, dornici să arate pagubele pe care trebuie să le suporte, spun ei, din cauza şantierului la drumul expres. Dintre aceştia, Victoria Lasco a şi făcut diligenţe pentru a-şi proteja proprietatea. Locuinţa sa se află pe strada Gheorghe Doja, la baza podului CFR. Calea ferată şi podul despart casa ei de şantierul drumului expres. În primă fază, sâmbătă, femeia a luat legătura cu inginerii şi muncitorii de pe şantier, însă cum aceştia au ridicat din umeri, s-a adresat Primăriei. Arătând spre gresia crăpată din casă, Victoria Lasco ne asigură că crăpăturile au apărut doar de când lânga casa ei se lucrează cu un utilaj de anvergură pe şantier.

În vecinătatea căii ferate se lucrează la montarea de palplanşe, ca măsură de protecţie şi consolidare a şinei. Înfigerea în sol a palplanşelor presupune folosirea unui ciocan vibrator sau percutant. Este cunoscut de specialişti că utilizarea acestuia produce zgomot, vibraţii şi chiar trepidaţii care se resimt în zona vecinătăţile lucrării şi pot afecta clădirile şi alte activităţi din jur.

„Până la un punct!”

„Nu sunt acel reclamant care să se lege de praf, de gălăgia. Dar totul până la un punct – când îmi afectează casa. Când se lucrează la montarea acelor piloni, casa se zguduie pur şi simplu, mai ales uşile şi geamurile. Sâmbăta trecută mi-au zguduit casa şapte ore, în continuu. Acum la ce să mă aştept?!”, se întreabă Lasco. Afirmă cu tărie că este o admiratoare a primarului Bolojan şi înţelege că, din cauza lucrărilor, orădenii vor avea de suferit în acest an. Însă consideră că ce i se întâmplă depăşeşte deja orice limită. „Cum rămâne cu mine? Înţeleg că au un termen-limită, dar nici chiar aşa. Înţeleg că pentru binele oraşului o să suferim şi noi. Dar cred deja că eu prea mult trebuie să sufăr. Acum trebuie să mă uit cum mi se dărâmă casa?!”, e întrebarea sa către autorităţi.

Fără succes la Primărie

Ulterior reclamaţiei depuse la Primărie, Lasco a fost vizitată la domiciliu de reprezentanta Primăriei, Anamaria Sava, cea care răspunde de proiectul drumului rapid. Reclamanta ne-a relatat ulterior că discuţia cu Anamaria Sava nu a fost deloc productivă, reprezentanta Primăriei considerând că crăpăturile din gresie sunt cauzate de apropierea faţă de calea ferată. Aspectul este negat de reclamantă care insistă asupra faptului că tot mai puţine trenuri trec pe lângă casa ei, deci trenurile sunt un deranj minor. Răspunsurile oferite ulterior de reprezentanta Primăriei întrebărilor puse de JB şi Bihon.ro confirmă faptul, din perspectiva Municipalităţii, crăpăturile reclamate de orădeancă sunt vechi şi n-au legătură cu şantierul actual. Suntem asiguraţi, totuşi, că „în continuare angajaţii municipalităţii vor verifica cu celeritate sesizările orădenilor, scrise sau telefonice, astfel încât să se determine justeţea reclamaţiilor şi măsurile ce urmează să se ia”. Urmare a atitudinii Municipalităţii, Victoria Lasco s-a adresat Gărzii de Mediu Bihor, ce urmează să se deplaseze în teren.

Nu doar Victoria Lasco este nemulţumită. „Vibrează mobila, masa, pereţii, chiar şi geamurile. Chiar şi paharele de pe masă”, ne-a transmis şi vecinul său, refuzând să-şi dea numele. „Se simte ca la un seism. Dacă stai acasă, în linişte, simţi trepidaţiile”, ne transmite şi vecina de peste drum a Victoriei Lasco, Vanda Jari.

3maria-jari Maria Jari reclamă trepidaţii şi crăpături pe pereţii de la pensiunea pe care o conduce. ©

Şi Ciortin Aneta Florentina, ce locuieşte pe strada Măcinului nr. 2, colţ cu str. Doja, simte vibraţii în casă: „Ne afectează rezistenţa casei. A trebuit să opresc şi maşina de spălat, atât de mari sunt trepidaţiile. Dacă pui mâna pe perete, se simte cum vibrează. La fel, dacă pui o farfurie de supă sau o cană de ceai pe masă”.

S-ar vrea despăgubită

Amplasată chiar lângă calea ferată, în imediata proximitate a şantierului, Pensiunea Axel are de suferit în această perioadă. Chiar dacă recent s-a renovat, au început să apară crăpături pe pereţi. Potrivit proprietarei, Jari Maria, şantierul, săpăturile la pilonii pentru drum, îi afectează pensiunea. „Trepidează, dărâmă toată casa pe mine, acum că este proaspăt renovat. Şi nu interesează pe nimeni. Totul se mişcă, cad lucrurile de pe rafturi. Am investit o grămadă de bani pentru renovare şi acum pot să încep din nou. Nu îmi convine să fac din banii mei, când ei îmi distrug imobilul”, ne relatează Jari, care consideră că ar trebui să fie despăgubită. Într-adevăr, la Pensiunea Axel, situată extrem de aproape de şantier, se puteau resimţi vibraţiile la etaj, pe terasă, la fel şi pe masa de lucru din bucătăria stabilimentului.

Răspunsurile Primăriei la întrebările trimise de redacţia JB şi Bihor Online nu sunt de natură să-i liniştească prea tare pe orădenii afectaţi de şantierul drumului expres. Întrebată dacă s-au făcut măsurători privind vibraţiile, reprezentanta Primăriei, Anamaria Sava, ne-a răspuns astfel: „Nu au fost efectuate măsuratori privind vibraţiile. Lucrările de montare a palplanselor s-au efectuat cu 2 tipuri de utilaje astfel încât impactul lucrarilor se fie minim”.

Lucrările la drumul rapid de pe strada Gh. Doja îi deranjează pe riverani

Iată celelalte întrebări şi răspunsurile oferite de Primăria Oradea, prin Anamaria Sava:

„Îşi asumă PMO responsabilitatea fata de oradenii carora le sunt afectate casele avand in vedere sesizarile cetatenilor?

PMO: Pana in data de 24.02.2015 s-a inregistrat o singura sesizare verbala care a fost verificata in teren in aceeasi zi in care a fost transmisa (23.02.2015) si nu s-au confirmat cele reclamate (fisuri vechi si gresie ciobita, anterioare lucrarilor). In continuare angajatii municipalitatii vor verifica cu celeritate sesizarile oradenilor, scrise sau telefonice, astfel incat sa se determine justetea reclamatiilor si masurile ce urmeaza sa se ia.

Sunt prevazute despagubiri în contract?

PMO: Ca in orice contract, exista prevederi legate de despagubiri pentru bunuri (proprietate fizica) si persoane, despagubiri strict legate de executia contractului de catre antreprenor. Proiectul tehnic de executie impreuna cu caietele de sarcini pe specialitati sunt anexe ale contractului de lucrari. Antreprenorul executa lucrarile de montare a palplanselor conform specificatiilor tehnice din caietele de sarcini.

Ce categorie de lucrări se efectueaza acum la drumul expres?

PMO: Lucrarile efectuate intre str Gh. Doja si L. Pasteur sunt cele de montare a palplanselor metalice în spatele pilelor si culeelor pasajului situat intre cele doua strazi, cu rolul de a le proteja in timpul executiei lucrarilor la elevatii”.

Crapatura in perete la Pensiunea Axel



17Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor