Nu şovăie când promite autostradă în 2016

De Călin Corpaş
Reactualizat la:
5Comentarii
Ioan Mang, Dan Şova şi Claudiu Pop
Ioan Mang, Dan Şova şi Claudiu Pop
Venit în Bihor, ministrul Dan Şova a asigurat că tronsonul Suplac – Borş va fi gata în 2016. Chiar dacă în 2014 nu s-a mişcat nimic.

Venit în Bihor să vadă cum mai degrabă nu se lucrează pe DN76, între Oradea şi Beiuş, ministrul Transporturilor, Dan Şova, a promis că tronsonul bihorean al autostrăzii ex-Bechtel va fi gata până la finalul lui 2016!

Şova a făcut acest anunţ în condiţiile în care, după rezilierea contractului cu Bechtel autostrada pe tronsonul Suplacu de Barcău – Borş nici nu are încă un constructor. Procedura de achiziţie publică este încă la început, iar lucrările ar urma să înceapă abia din toamnă, într-un scenariu pozitiv. „S-a trimis la ANRMAP documentaţia pentru Suplac – Borş, 64 kilometri, iar pe 26 mai va fi publică. În acest an avem o alocare de 55 milioane de lei. Oricum, nu vom reuşi să dăm mai mult decât avansul. La sfârşitul lunii septembrie va putea să înceapă activitatea. Finalizarea ar trebui să vină în 2016. Acum suntem la 52% din totalul lucrărilor”, a declarat Şova. Întrebat ce s-a făcut până acum, în luna mai, având în vedere inerţia evidentă, ministrul Şova a răspuns că s-au făcut expertize. Consultantul a trebuit „să spună exact ce este acolo”, a reacţionat ministrul. Şova a anunţat şi că până în 2017 autostrada ar trebui dusă până lângă Cluj (comuna Nădăşel), iar din fonduri europene, până în anul 2016 s-ar construi tronsonul ce va lega Autostrada Transilvania de coridonul IV pan-european.

Deşi anul trecut se anunţau prinşi în bugetul de stat 256 milioane de lei noi pentru Autostrada Transilvania, în 2014, ieri, ministrul Transporturilor, Dan Şova, a vorbit despre „un avans” de 55 milioane de lei, oferit constructorului. Întrebat despre diferenţă, Şova a părut destul de deranjat de subiect, însă a afirmat că restul fondurilor până la 256 de milioane reprezintă bani pentru exproprieri. Pentru mutarea sondelor Petrom de la Suplacu de Barcău, ce stau în calea autostrăzii. Şova transmite că Petrom nu a vrut să mute sondele pe cheltuială proprie.

Despre contractul cu Bechtel, dat dispărut, ministrul afirmă că a dispărut pe timpul ministrului Anca Boagiu (PDL) şi încă Parchetul îl caută! „Este vorba despre contractul încheiat în 2004 şi modificat în 2006, în care s-a ajuns de la 2,5 miliarde de dolari la 9 miliarde de euro”, a declarat Şova.

De la Oradea, se va putea ajunge pe autostradă până la Cluj prin 2017, dacă este să ne luăm după promsiunile lui Şova. „Tronsonul Suplac – Nădăşel (judeţul Cluj – n.r.) va fi primul finanţat din acciza de combustibil. La Suplac – Mihăieşti (judeţul Sălaj – n.r.) va trebui să fie actualizat studiul de fezabilitate, pentru adaptarea la exigenţele UE şi apariţia pe traseu a unor situri Natura 2000. Acesta va fata la finalul anului, anul viitor semnat contractul de lucrări. La Mihăieşti – Nădăşel, 16,8 km, încep lucrările în acest an. Pentru Nădăşel – Gilău sunt 9,6 km deja contractaţi, trebuie să înceapă lucrările”, declară Şova.

Tronsonul de autostradă Sebeş – Turda va lega Autostrada Transilvania de coridorul IV pan-european ce trece prin sudul Transilvaniei. Acesta va fi finalizat în 2016, din fonduri europene, susţine ministrul.

De la Câmpia Turzii, Autostrada Transilvania va fi continuată până la Tg. Mureş din fonduri europene (53 km), însă de la Tg. Mureş până la Braşov, Guvernul actual abandonează ideea autostrăzii. În loc, se va face un drum naţional cu patru benzi, ca pe Valea Prahovei. „Este de 3-4 ori mai ieftin ca o autostradă. Va fi prin afara localităţilor, pe acelaşi aliniament, dar vor fi exproprieri pe un coridor de 70 de metri lăţime, ca pentru autostradă”. Aceasta pentru ca într-un viitor deocamdată nedefinit drumul să fie transformat în autostradă…

Electrificare feroviară?

Tot ieri, Dan Şova a anunţat că din exerciţiul bugetar european 2014 – 2020 se va electrifica şi calea ferată între Oradea şi Cluj-Napoca. „Iniţial, proiectul era prins şi pentru 2007 – 2013, dar a fost scos de ministrul Radu Berceanu (PDL – n.r.)”, a transmis ministrul PSD.

Insuliţele şi DN 19E

Duminică, prefectul Claudiu Pop a anunţat că periculoasele insuliţe de calmarea a traficului de pe DN 79 Oradea – Arad vor fi modificate, astfel încât să nu mai fie un pericol public pentru şoferi. Bordurile acestora vor fi adaptate, de la 90 la 45 de grade, în urma unor discuţii cu directorii CNADNR, prezenţi duminica la Oradea. Acelaşi prefect Pop a adus în discuţie şi reabilitarea DN 19 E, Biharia – Chiribiş, aflat într-o stare deplorabilă. Prezent de faţă, şeful Regionalei Drumuri şi Poduri Cluj, Eugen Cecan, a încercat o promisiune pentru prefect şi bihoreni. Cecan: „Sperăm să îl aducem la starea de drum naţional. Atât a fost bugetul de anul trecut. Încercăm ca cei 39 de kilometri să îi rezolvăm într-o scurtă perioadă de timp”.

Politicianul Mang…

Preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, nu a putut să evite politizarea conferinţei de presă, ţinută în sala mare a Prefecturii Bihor. În plină campanie electorală, Mang le-a transmis bihorenilor să observe cum guvernarea PSD va duce la îndeplinire toate proiectele de infrastructură din judeţ şi le-a cerut acestora să voteze PSD! Mang: „Autostrada a fost începută de un guvern PSD şi reîncepute lucrările pe Borş – Suplac tot de un guvern PSD. Ca să fie terminată, avem nevoie ca bihorenii să înţeleagă că pentru ei e bine să ne voteze până în 2020. După aceea, când ne terminăm toate lucrările, pot să voteze şi cu alţii. Dar până atunci, pentru binele bihorenilor terminăm şi DN76, facem şi centuri ocolitoare, facem şi supratraversări, electrificăm şi calea ferată şi apoi putem vota pe alţii să îşi bată joc de tot. Domnul Blaga a fost ministru, a fost, mi se pare, şi viceprim-ministru, nu i-a păsat că merge la Petrileni pe un drum prost. Nu a făcut nimic pentru drumul ăsta. Au fost miniştrii transporturilor de la PNL, nu au făcut nimic pentru Bihor”.

 

 



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor