Cu peste 100 de mii a scăzut numărul pensionarilor din România la sfârşitul anului 2012 faţă de sfârşitul anului 2011, conform datelor Institutului Naţional de Statistică. Astfel, în anul 2012, numărul mediu de pensionari a fost de 5.487 mii persoane, în scădere cu 102 mii persoane faţă de anul precedent şi cu 188 mii persoane mai puţin faţă de anul 2010. Pensia medie lunară a fost în anul 2012 de 773 lei, mai mare cu 2,7% faţă de anul precedent şi cu 8,0% faţă de anul 2010.
Pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,9%) în numă rul total de pensionari.
Pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 85,8% în totalul celor de asigurări sociale. Pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 773 lei în anul 2012, cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă depăşind 350 de lei (624 lei în judeţul Giurgiu faţă de 982 lei în Municipiul Bucureşti)
Pe categorii de pensii, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent (71,8%) în cadrul
pensionarilor de asigurări sociale. Pensionarii cuprinşi în categoriile de pensii – anticipată şi anticipată parţial – au reprezentat 2,3%.
Indicele pensiei medii reale pentru anul 2012, faţă de anul precedent, calculat ca raport între indicele pensiei nominale şi indicele preţurilor de consum a fost de 100,1%.
Numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG nr.6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate (actual – indemnizaţie socială), în anul 2012, a fost de 608,4 mii persoane, din care: 421,5 mii persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat, reprezentând 9,0% din totalul pensionarilor din această categorie; 186,9 mii persoane din rândul pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori, reprezentând 30,2% din totalul acestora.
În Bihor
În judeţul Bihor, protrivit informaţiilor primite de la directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii Bihor, Leontin Ţîrle, numărul pensionarilor a scăzut cu 3.934 de persoane la sfârşitul anului 2012 faţă de finele anului 2011, de la 174.025 la 170.091 de persoane. „A crescut însă numărul pensionarilor pentru limită de vârstă, de la 90.834 la sfârşitul anului 2011, la 92.052 de persoane la sfârlitul anului 2012. Pensia medie a crescut de la 886 de lei la 892 de lei în anii de referinţă”, a precizat Leontin Ţîrle.
Citiți principiile noastre de moderare aici!