Olandezi în vizită la nevoiaşii Oradiei

De Crina Dobocan
1Comentariu
Olandezi în vizită la nevoiaşii Oradiei
Sponsorii olandezi i-au vizitat pe beneficiarii Asociației Caritas Catolica.

15 binefăcători din Olanda (locaitatea Uden) au vizitat nevoiașii și bolnavii sprijiniți de Asociația Caritas Catolica din Oradea.

Grupul, format în mare parte din pensionari olandezi, a trecut pe la căminele de bătrâni, centrele de îngrijire la domiciliu, cantinele sociale şi casele de copii.

Totodată, în cadrul programului, la palatul episcopal, oaspeții au participat la o întâlnire cu episcopul László Böcskei, care le-a mulţumit pentru activitatea lor îndelungată şi altruistă, prezentându-le proiectele de viitor ale episcopiei. De asemenea, însoțiți de primarul Béla Horváth, au vizitat familii de rromi din Sălacea, cărora le-au dus dulciuri şi le-au făcut donații.

„Oamenii din Uden sunt sponsorii principali ai Asociației Caritas Catolica, deşi nu e vorba de oameni deosebit de înstăriţi, ci din simpli pensionari olandezi, care au decis să-şi sacrifice o parte a timpului lor liber pentru desfășurarea activităţilor caritabile. Prin urmare, pe tot parcursul anului ei colectează îmbrăcăminte, alimente, articole de igienă, mobilă şi alte donaţii în Olanda, sprijinindu-i astfel sistematic pe cei îngrijiţi de Caritas Catolica Oradea”, a arătat Tamas Szombati, purtătorul de cuvânt al Caritas Catolica.

Grupul a fost condus de Ad van den Brand, reprezentant al organizației Caritas Schijndel, şi Wilhelmien Donkers, de la Caritas Uden.

„Cred că oamenii care trăiesc în societăţi cu economii dezvoltate trebuie să îi sprijine pe cei mai puţin norocoşi. Eu însumi sunt creştin. Nu simt că prin aceasta aş fi mai mult sau mai puţin ca alţii. Dar în mod cert, credinţa noastră ne leagă şi sunt bucuros că aici, în Oradea, funcţionează această organizaţie Caritas, pe care am cunoscut-o şi în care avem încredere. Cred că, împreună – chiar dacă nu schimbăm lumea – suntem în stare să îmbunătăţim măcar viaţa nevoiașilor din jurul nostru. De aceea, doresc să-mi exprim recunoştinţa faţă de sponsorii de acasă şi orădenilor, de asemenea, pentru că ne sunt parteneri în această misiune”, a declarat Wilhelmien Donkers, conducătorul organizaţiei Stichting Caritas St. Petrus Uden.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor