Oradea are centru de afaceri modern

De Dan Birta
Reactualizat la:
8Comentarii
Oradea are centru de afaceri modern
Centrul de Afaceri Oradea, situat lângă Lotus Center, a fost realizat prin cofinanţare cu bani de la UE.


După ani de zile în care nu au avut un centru expoziţional sau un centru de afaceri ca lumea, orădenii au, de acum, unul. Centrul de Afaceri Oradea este situat în cea mai atractivă zonă comercială din Oradea, lângă Lotus Center. Investiţia a fost realizată de Tradecenter SRL, printr-un proiect cofinanţat de UE. Valoarea totală a proiectului este de peste 88 de milioane de lei, din care 46,7 milioane de lei reprezintă finanţare nerambursabilă.

400 locuri de muncă

Potrivit lui Diószegi Ludovic, directorul Tradecenter, în cadrul proiectului s-a construit şi s-a dotat Centrul de Afaceri Oradea, în suprafaţă de aproape 16.000 de metri pătraţi, din care aproape 9.500 de metri pătraţi sunt destinaţi închirierii. „Au fost create 20 de locuri de muncă noi pentru operarea structurii, iar chiriaşii urmează să mai înfiinţeze încă 377 de locuri de muncă”, a precizat Diószegi Ludovic.

Clădirea Centrului de Afaceri Oradea are un regim de înălţime demisol, parter, cinci etaje plus un etaj tehnic şi a fost realizaă în 271 de zile. Cel mai mare număr de muncitori care s-au aflat într-o zi pe şantier a fost de 440, iar numărul de muncitori care au contribuit la construcţie este de 3.200.

download

Centrul de Afaceri Oradea are o suprafaţă expoziţională de 2.200 de mp, cu 46% mai mare decât ceea ce oferă Arena Antonio Alexe. Obiectivul a şi fost inaugurat anul trecut prin Expomariage, care a fost primul eveniment organizat în centru.

Centrul dispunede trei săli de conferinţe. „Unul dintre obiectivele proiectului este crearea de facilităţi pentru întreprinderi: secretariat, centru de informare, un centru de copiere, traducere, editare, dotat la nivel corspunzător, un salon expoziţional, săli de conferinţă, acces la comunicaţii şi internet”, a explicat directorul centrului.

Clădirea este dotată cu echipamente, mobilier şi spaţii de producţie şi servicii pentru desfăşurarea activităţii a 20 de întreprinderi micro, mici şi mijlocii. „În prezent clădirea este închiriată în proporţie de 8 – 9%. Ne dorim unul sau doi chiriaşi care să ocupe unul sau două nivele”, conchide Diószegi Ludovic.



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor