Oradea Snooker Open 2019

De Gavril Nutiu
Oradea Snooker Open 2019
ACS „Black & White” Oradea (președinte Feher István) organizează în perioada 2-5 mai turneul internațional „Oradea Snooker Open 2019”.

Competiția se va desfășura la sediul clubului (Str. Alexandru Vaida Voievod nr. 19) și se află la cea de-a 7-a ediție. Turneul reunește un număr de 32 de jucători, distribuiți în opt grupe de calificare. Primii doi clasați în fiecare grupă se vor califica la piramida finală. Jocurile din grupe au loc joi și vineri, iar cele din piramidă sunt programate sâmbătă. Finala turneului se va desfășura duminică, de la ora 15:00.

Fondul total de premiere este de 4.500 lei. Cei 32 de jucători înscriși fac parte din elita snooker-ului din România și Ungaria. La competiție vor lua parte antrenorul federal al reprezentativei de snooker a României, Dragoș Cozmaciuc, precum și președintele Federației Maghiare de Snooker, Varga Péter.

Accesul publicului la turneu este liber. Amatorii de snooker pot urmări pe internet concursul prin live streeming (YouTube și Facebook).



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !