Oradea.travel – site-ul turistic al oraşului

De Călin Corpaş
4Comentarii
Oradea.travel – site-ul turistic al oraşului
Hartă interactivă 3D, trasee turistice propuse şi informații despre patrimoniul oraşului, pe site-ul ce promovează Oradea.

Printr-un program cu finanţare europeană, Oradea şi-a dezvoltat un website pentru promovarea Centrului Istoric al oraşului. Site-ul oradea.travel dispune de o hartă interactivă 3D a Centrului Istoric, obiectivele turistice fiind clasate pe trei mari categorii: monumente istorice, arhitectură ecleziastică, arhitectură laică.

Ne vrem frecventabili

Site-ul le propune celor interesaţi patru trasee turistice prin Oradea: „Prin palate spre cetate”, „Oradea secession”, „Oradea bisericilor” şi „Oradea memorabilă”.

Obiectivele turistice ale Oradiei sunt prezentate alături de hărţi, edilii lăudându-se şi cu o arhivă formată din aproximativ 9.000 de fotografii cu aceste obiective. Este primul site cu domeniul .travel deţinut de o autoritate publică din România.

Realizarea site-ului a costat 43.700 de lei, fără TVA, a anunţat managerul de proiect, Dumitru Sim. Site-ul face parte, însă, dintr-un proiect mai larg de promovare a oraşului. Acesta cuprinde realizarea de hărţi turistice – 15.000 de bucăţi, instalarea de panouri informativ-publicitare, organizarea a două evenimente cultural-artistice de anvergură regională şi naţională, pentru promovarea „rezervaţiei de arhitectură” formată din Centrul Istoric şi Cetatea Oradea. Prin acelaşi proiect, s-a avut în vedere crearea unui pachet turistic publicitar, reprezentativ pentru oraş, denumit „Oradea – oraşul amintirilor plăcute”. Este vorba despre materiale tipărite, CD-uri şi DVD-uri „care să promoveze unitar şi coerent valorile istorico-arhitecturale, culturale, spirituale, naturale şi de agrement din zona Oradea. Cantitativ, este vorba despre 70.000 de bucăţi.

Tot proiectul costă 973.556 lei noi, din care 631.642 lei reprezintă fonduri de la Fondul European de Dezvoltare Regională, 96.602 lei sunt banii proveniţi de la bugetul de stat al României şi 14.862 lei sunt suportaţi de bugetul local.

„Oradea va trebui să pună un accent deosebit pe latura sa spirituală, iar acest proiect poate reprezenta baza acestui demers, astfel încât în funcție de implementarea unor proiecte majore să contribuie la dezvoltarea turismului în municipiu”, a declarat viceprimarul Mircea Mălan miercuri, la evenimentul de lansare al site-ului.

 



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor