Orădeni la Wimbledon

De Veronica Bursaşiu
Andrada şi Florin
Andrada şi Florin
Andrada Maria Brisc, fiica doctorului Ciprian Brisc e o româncă de succes la Londra.


Alături de partenerul ei Florin Constantin Paşcu, Andrada şi-a deschis o şcoală de muzică la Londra, „AB Music Dreams”. Aceasta după ce a absolvit Royal Music Academy, acolo unde a fost admisă între cei opt din 5.000 de candidați, la pian acompaniament.

Andrada şi Florin simt şi trăiesc însă româneşte. O dovedesc de câte ori au prilejul prin concertele pe care le susţin în bisericile româneşti din străinătate. Ieri, Andrada şi Florin nu au ratat ocazia de a fi alături de tenismenii români care au jucat „finala românească” de la Wimbledon. Au trăit alături de Horia Tecău bucuria că a ajuns în finală la Wimbledon şi cu celălalt ochi au plâns pentru Florin Mergea. Meciul dintre cuplul Horia Tecău/Jean-Julien Rojer (România/Olanda), cap de serie numărul 4, şi perechea Florin Mergea/Rohan Bopanna (România/India), cap de serie numărul 9, contând pentru semifinalele turneului de la Wimbledon a fost câştigat de gruparea Tecău – Rojer.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase