Orădenii, îndrăgostiți de muzica clasică

De Alexandru Guiaș
Fanrambu1 - Concertul Belle Epoque un eveniment reusit
Fanrambu1 - Concertul Belle Epoque un eveniment reusit
Iubitorii de muzică clasică au fost prezenți în număr mare la concertul simfonic „Belle Epoque” de sâmbătă seara de la Filarmonica de Stat din Oradea. Capacitatea sălii a fost ocupată în proporție de 70%.


Cei prezenți au ascultat arii din opere celebre, precum și canțonete cunoscute, în interpretarea tenorului Florin Estefan (aria lui Figaro din opera „Bărbierul din Sevilia” a lui Gioachino Rossini), a sopranei Gabriela Varvari (aria Habanera din opera „Carmen” de Georges Bizet) și a tenorului Cosmin Ifrim (Nessun Dorma, aria lui Calaf din opera „Turandot” a lui Puccini). Cei trei cântăreți de operă au mai intepretat canțonete celebre ca „La Spagnola”; „Granada”; „O sole mio”; „Cielito Lindo”. Orădenii au mai ascultat în cadrul concertului și piese instrumentale în interpretarea violonistului Remus Râmbu, iar orchestara Filarmonicii de Stat din Oradea a interpretat piesa Cancan din opera bufă în două acte – „Orfeu în infern”, a lui Jacques Offenbach. Toate ariiile și piesele de operă au fost răsplătite de spectatori cu ropote de aplauze.

„Mă bucur enorm. Aș spune chiar de două ori. O dată pentru faptul că am avut prilejul să încântăm cu vocile noastre publicul minunat care a gustat din plin prestația mea și a colegilor mei, dar și a orchestrei Filarmonicii din Oradea. Și a doua mea bucurie și satisfacție a fost să cânt acasă în orașul meu natal. Orădenii mei au demonstarat încă o dată că au gust și știu să aprecieze muzica clasică. Cred că pot să spun acest lucru în asentiment cu colegii mei. Mulțumiri aducem și orchestrei Filarmonicii din Oradea conduse de dirijorul Romeo Râmbu, fără care, prestația noastră nu ar fi fost posibilă”, ne-a declarat tenorul Florin Estefan (solist al Operei Naționale Române din Cluj și directorul general al acesteia). Acesta a mai spus că s-ar bucura ca an de an organizatorii să invite să concerteze la Oradea, din ce în ce mai mulți soliști, născuți, crescuți și formați aici, dar care, din păcate pentru iubitorii de muzică clasică, își desfășoară activitatea departe de țară. Florin Estefan a enumerat nume ca Kelle Brigitta (soprană la opera din Dusseldorf), Cosmin Sime (bariton în Germania), Gergely Nemeti (tenor în Stuttgart), Vlad Crosman (bariton, specilist în muzică baroc, la Centrul de muzică baroc de la Versailles), Alexandru Badea (tenor liber profesionist). „În calitate de director general al Operei Naționale Române din Cluj promit ca pe viitor să colaborez cu cei din Oradea, precum și cu autoritățile locale, în sprijinirea proiectelor pe teme de muzică clasică. Un exemplu bun și de urmat în acest sens e Gheorghe Stelian, inițatorul și coordonatorul proiectului Operacademy”, a mai precizat directorul general al Operei Naționale Române din Cluj.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase