Pastele italienești, pregătite de şi pentru elevi

De Simona Albinaru
Pastele italienești, pregătite de şi pentru elevi
Elevii din clasa a v-a de la Liceul Don Orione au învățat cum se fac delicioasele paste italienești, direct de la maeștrii italieni. Pentru două ore, directorul și președintele Centrului Cultural din Oradea au devenit bucătari, la dispoziția a 27 de copii, dornici să fure meseria.


„Acțiunea face parte din proiectul educațional Le citta italiane-storia, geografia, cultura- Orașele italiene-istorie, geografie, cultură, care cuprinde întâlniri și activități pentru cunoașterea Italiei, a regiunilor și orașelor ei, dar și a gastronomiei italiene”, a explicat Raimondo Ercole, președintele Centrului Cultural Italian.

Scopul proiectului este cultivarea interesului pentru limba italiană şi a plăcerii de a comunica în această limbă, a interesului față de alți vorbitori de limbă italiană, insuflarea unei dorințe de a căuta noutăți, de a învăța lucruri noi. „Ne dorim să îi familiarizăm pe elevii noștri cât mai mult cu cultura italiană, să îi ajutăm să învețe limba italiană, de aceea această frumoasă colaborare cu Centrul Cultural Italian”, a spus profesoara Carmen Ungur-Brehoi, coordonatoarea proiectului.

În întâlnirile precedente, elevii au descoperit lucruri interesante despre Roma, Vatican, Milano, Venezia, Verona, Genova sau Mantova. Azi au învățat despre Napoli, despre monumentele și mâncărurile tipice ale zonei.

„Elevii sunt foarte receptivi, asimilează toate informațiile, dar ne-am dorit să le arătăm și practic cât e de frumoasă Italia, să îi învățăm să și gătească italienește”, a declarat Luigi Marzio, directorul Centrului Cultural Italian.

Copiii și-au notat rețeta pastei napoletane, dar au putut să și ajute la prepararea ei. Unii au pregătit sosul, alții brânza, alții au supravegheat cum fierb pastele.

„Mi-a plăcut foarte mult, pentru că am învățat multe despre istoria pastelor, felul lor de preparare”, a spus eleva Ioana Șandor.

Toți copiii au fost încântați de gustul autentic al mâncărurile pregătite chiar de ei. „Pastele cu sos de tomate au fost delicioase. Mi-au plăcut foarte mult. De acum am să pregătesc și eu paste acasă”, a mai spus elevul Alexandru Boldiș.

Le citta italiane-storia, geografia, cultura este un parteneriat județean, de patru luni, între Centrul Cultural Italian din Oradea și Liceul Don Orione, coordonat de profesoarele Carmen Ungur-Brehoi și Violeta Roman.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase