Patru plecări de la Luceafărul Oradea

De Teodor Biriş
Reactualizat la:
Patru plecări de la Luceafărul Oradea
Echipa bihoreană are programat vineri primul antrenament pentru noul sezon.

Vacanţa „luceferilor” se apropie de sfârşit, pentru că vineri, 17 iunie, de la ora 11:00, este programată reunirea lotului. Echipa bihoreană va demara pregătirile pentru Liga a II-a la Baza Sportivă „Luceafărul” din Sînmartin.

Nu vor mai face parte din lotul pentru eşalonul doi, patru jucători care au evoluat mai puţin în returul de campionat.

Este vorba de fundaşii Mădălin Popa (15 minute jucate în retur), Daniel Supuran (80 de minute), plus mijlocaşii Alin Floruţ (69 de minute) şi Paul Mihuţa (62 de minute).

În afara acestora, Luceafărul îşi va păstra în linii mari lotul care a dus greul în retur, mai fiind aşteptaţi patru-cinci jucători noi.

La reunire se va prezenta şi Alexandru Sorian, care a început alergările uşoare după accidentarea suferită în primăvară la genunchiul drept. Operat pentru ruptura ligamentului încrucişat anterior şi menisc, mijlocaşul ar putea fi apt de joc peste circa o lună şi jumătate. 

Doi integralişti

În retur, echipa bihoreană finanţată de Ioan Blidaru a avut doi integralişti, fundaşul Ionuţ Hlinca, căpitanul echipei, şi mijlocaşul Marius Feher. Cei doi au jucat toate minutele în cele 11 meciuri susţinute, în total 990 de minute fiecare. Aproape de ei este juniorul Alexandru Radu, care a bifat 910 minute.

Referitor la perioada de pregătire, aceasta se va derula la baza proprie până în 27 iunie, după care lotul va pleca în Austria în staţiunea montană Mallnitz, unde va susţine şi două jocuri de verificare.

La revenirea în ţară, Luceafărul va mai susţine încă patru meciuri, printre adversare numărându-se ACS Poli Timişoara, Gaz Metan Mediaş şi ASU Poli Timişoara.

Campionatul în Liga a II-a este preconizat să înceapă în 30 iulie cu 22 de echipe la start. Însă, multe cluburi au probleme financiare şi în acest moment nu ştiu dacă vor continua în eşalonul al doilea.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase