Pensii necondiţionate de cupoane

ORADEA – Pensionarii care nu-şi ridică trei luni consecutiv taloanele de pensie vor primi drepturile în continuare, nefiind obligaţi să se prezinte la casele teritoriale de pensii pentru clarificarea situaţiei.

Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale a semnat un protocol de colaborare cu Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor. În acest fel se pot verifica şi completa automat datele din sistemul public de pensii, pe baza utilizării codului numeric personal. „Această bază de date va fi actualizată periodic, astfel încât ne vom da seama cine a decedat şi i se va sista automat plata pensiei. Taloanele nu vor mai fi trimise în sistem recomandat ci vor fi trimise ca orice corespondenţă, care nu va necesita ridicarea de către titular pe bază de semnătură”, a declarat Szarka Arpad, directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii (CJP) Bihor.

 

Talon de informare

În luna ianuarie 2007, peste 900 de pensionari bihoreni au fost în situaţia de a li se sista pensiile pentru că nu şi-au ridicat trei luni consecutiv taloanele mov. Unii din cauza unor indvertenţe privind codul numeric personal, alţii din cauza schimbării domiciliului. „În consecinţă, taloanele mov, distribuite prin poştă, vor servi numai la informarea beneficiarilor asupra drepturilor lunare ce li se cuvin, eventuala neprimire a acestora nemaiavând nici un impact asupra alimentării lunare a conturilor bancare ale acestora”, a precizat directorul executiv al CJP Bihor.

Dan Birta



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !