Percheziţii DIICOT pentru evaziune cu produse petroliere

De Otilia Șandor
Percheziţii DIICOT pentru evaziune cu produse petroliere
36 de percheziţii în mai multe judeţe, inclusiv Bihor au fost făcute de DIICOT.

36 percheziţii domiciliare în judeţele Arad, Sibiu, Bihor, Bistriţa  Năsăud, Maramureş, Prahova şi Alba au fost făcute marţi, 16.12.2015.

Procurorii DIICOT (Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală) împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară de la Crimă Organizată şi ajutaţi de inspectori antifraudă, de SRI şi de jandarmi, au destructurat un grup infracţional organizat specializat în comerţul cu produse petroliere şi care s-a sustras de la plata accizelor şi a TVA-ului prejudiciind „grav” bugetul consolidat al statului şi mediul concurenţial pe piaţa produselor petroliere, au transmis procurorii DIICOT

De cinci ani

Aceştia au detaliat că din 2010 încoace, în ţară s-a format grupul infracţional format din cinci români, un italian şi un austriac, care au aderat sau care a fost sprijinit, după caz, şi de către alte persoane, specializate în obţinerea unor importante beneficii financiare în urma săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.

DIICOT a transmis printr-un comunicat de presă că mecanismul evazionist presupunea achiziţia de produse energetice, în special motorină, în regim suspensiv (de antrepozit fiscal) fără plata accizelor, de către o firmă  autorizată să funcţioneze ca antrepozit fiscal de producţie sub pretextul utilizării acesteia la producerea unui produs petrolier inferior, denumit generic „combustibil pentru centrale”.

Prin firme fantomă

Ulterior, fie produsele petroliere astfel achiziţionate erau amestecate în cadrul antrepozitului, rezultând produsul finit denumit combustibil pentru centrale, care era vândut către societăţi controlate în mod direct de membrii grupării, astfel încât producătorul se descărca de stocul de produse finite; fie se menţiona în evidenţele contabile realizarea unui proces fictiv de producţie, prin achiziţia fictivă de alte materii prime care intrau în compoziţia „combustibilului pentru centrale” (biodiesel, distilat de vid, etc.)  de la mai multe societăţi „fantomă” întocmindu-se în acest sens înscrisuri (rapoarte de producţie, rapoarte de încercare, facturi fiscale, scrisori de transport – CMR, etc.) care atestau un proces industrial ce nu avea loc în realitate, în care motorina era amestecată cu aceste materii prime, obţinându-se produse petroliere inferioare slab accizate.

În ambele cazuri (cu motorină sau cu amestec de produse petrioliere care conţinea motorină) în realitate, aceste produse erau livrate direct de către respectiva societate, către beneficiari, în baza unor documente fictive care atestau ca furnizori societăţi comerciale cu un comportament fiscal inadecvat – „fantomă”, astfel încât cumpărătorii să aibă o justificare scriptică a stocului.

Circuite fictive

Ulterior, motorina era distribuită către staţii de carburant, iar sumele obţinute erau transferate în conturile bancare ale societăţilor fantomă care aveau aparent rolul de furnizori iniţiali ai circuitului, de unde, în majoritatea cazurilor erau retrase în numerar sau erau transferate de membrii grupării în interesul unor alte societăţi comerciale.

S-aui creat astfel circuite financiare fictive, realizate prin operaţiuni multiple de vânzare/cumpărare succesivă între societăţile controlate direct sau indirect, membrii grupării s-au sustras de la plata accizelor şi TVA datorate bugetului consolidat al statului.

Procurorii DIICOT spun că prejudiciul se ridică la  61.963.182 de lei şi au audiat, după percheziţii, 28 de persoane.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase