Percheziţii la posibili evazionişti

De Alexandra Lăzureanu
Percheziţii la posibili evazionişti
Poliţiştii bihoreni de investigare a fraudelor efectuează 13 percheziţii la șase sedii sociale și șapte locuinţele a șapte persoane bănuite că au prejudiciat bugetul de stat cu peste 6 milioane de lei și șase sute de mii de euro, prin evaziune fiscală și obținere de fonduri ilegale.

Astfel, în cursul dimineţii de luni, începând cu ora 7:00, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Bihor, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, efectuează 13 percheziţii în municipiul Oradea și localitățile bihorene Haieu și Sântandrei, la sediile sociale ale unor societăţi comerciale şi locuinţele a șapte persoane bănuite de comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prin înregistrarea unor operațiuni financiare fictive.

Facturile emise s-ar fi folosit de către diverși beneficiari, în scopul obținerii unor fonduri de finanțare pentru diverse lucrări publice. La acţiunea desfăşurată, pentru probarea activităţii infracţionale a celor în cauză, participă peste 30 de poliţişti de la Serviciul de Investigare a Fraudelor, Serviciul pentru Acţiuni Speciale din cadrul I.P.J. Bihor și inspectori antifraudă din cadrul Direcției Regionale Antifraudă Fiscală 6 Oradea.

La instrumentarea cauzei și stabilirea prejudiciilor aduse bugetului de stat, a stat la bază actul de sesizare recepționat la Direcția Regională Antifraudă Fiscală 6 Oradea. În cauză, se beneficiază de suportul tehnic și sprijinul informativ al Serviciului Român de Informații – Direcția Județeană Bihor. Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la peste 6.100.000 de lei și 600.000 de euro. La finalizarea percheziţiilor, persoanele în cauză vor fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor pentru audieri.

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !