Permutări de jucători la Crişul Sântandrei

De Teodor Biriş
Dianu are misiunea să reconstruiască din nou echipa
Dianu are misiunea să reconstruiască din nou echipa
Locul 4 la finalul turului, Crişul Sântandrei se află în toiul pregătirilor pentru returul Ligii a IV-a. Reunirea a avut loc în 19 ianuarie, iar antrenamentele din această săptămână se desfăşoară în Băile Felix.


Ca aproape de fiecare dată în ultimele sezoane, după pauza competiţională, misiunea primordială a antrenorului Ciprian Dianu este să reconstruiască echipa. Au plecat 7 jucători (Gheţe, Vesa – portari; Filimon, Maghiar, B. Popa, Iambor şi E. Popa), iar momentan au venit 6 fotbalişti noi. Este vorba de portarii Avram (FC Bihor II), Toderaş (Luceafărul) şi jucătorii Boneta (LPS Bihorul), Chişvasi (junior FC Bihor) şi Ungur (FC Hidişel). Lor li se adaugă juniorii A1 Căpuş, Cr. Dărăban, Ţap şi Nilgesz.

„Nefiind în obiectiv, s-a luat decizia să construim o echipă pentru sezonul viitor. Astfel ne vom baza pe mai mulţi tineri”, ne-a declarat antrenorul Ciprian Dianu.

Opt jocuri de pregătire

Din vechiul lot au rămas Kovesdi, Matei, Şumălan, R. Ştefan, Gavrilaş, Fitero, Morna, L. Dărăban şi Cl. Copil. Echia este susţinută financiar tot de Primăria şi Consiliul Local Sântandrei, iar transportul este asigurat de firma Teşan.

În meciurile de pregătire, Crişul Sântandrei se va duela cu Olimpia Satu Mare (4 februarie), CS Oşorhei (7 februarie), CS Mădăras (14 februarie), CSC Sânmartin (18 februarie), LPS Bihorul (juniori B, 20 februarie), Locadin Ţeţchea (21 februarie), LPS Bihorul (juniori A, 25 februarie), UTA „Bătrâna doamnă” (28 februarie).

Primul joc oficial al Crişului va avea loc în 1 martie cu Sporting Lugaş, în faza judeţeană a Cupei României.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !