Podium vulcanist la Campionatul Naţional de Atletism

Podium vulcanist la Campionatul Naţional de Atletism
Profesorul Marcel Jurjiu şi antrenorul Cristian Dărăban au contribuit la succesul copiilor.


În 4-5 aprilie 2015, la București, în Complexul Lia Manoliu s-a desfășurat etapa finală a Campionatului Național de Atletism pentru Copii. Deși competiția a fost acerbă, adunând un număr de 969 de sportivi din 113 cluburi din țară, atletismul beiușean a urcat din nou pe podium. Anul acesta, ambii copii legitimați la Clubul Sportiv Școlar de la Colegiul Național „Samuil Vulcan” Beiuș, participanți la etapa finală, s-au întors cu rezultate frumoase: Todea Denis – locul III și Istfan Alexey – locul II, realizând o nouă misiune îndeplinită pentru ei, pentru club și pentru antrenorul Cristian Dărăban.

beius1

Dacă vă întrebați care este secretul succesului, cu siguranță este mult timp investit în selecția copiilor, urmat de munca de pregătire, perseverență și o extraordinară colaborare între antrenor și copiii Clubului, precum și între antrenor și colegii săi, profesori de educație fizică și sport din școlile de unde provin copiii. Astfel, cei doi premiați, Alexey și Denis sunt elevi ai Școlii Gimnaziale Nucet, iar profesorul Jurjiu Marcel s-a implicat alături de profesorul Dărăban în pregătirea elevilor. Felicitări tuturor!



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase