Podul Sfântul Ladislau (Ferdinand) se închide pentru o lună

De Cristina Ghilea
14Comentarii
Podul Sfântul Ladislau (Ferdinand) se închide pentru o lună
Pietonii sunt trimişi, din nou, pe variantele ocolitoare, centrul e din nou rupt în două. 

Începând de marţi,  5 aprilie şi până  în data de 1.05.2016, se închide circulaţia pietonală pe podul Sf. Ladislau din Piaţa Unirii.

„Această măsură este absolut necesară pentru realizarea lucrărilor de reabilitare a podului. În perioada menționată mai sus se vor executa lucrări de betonare și hidroizolație a podului pe toată lățimea acestuia”, informează municipalitatea printr-un comunicat de presă, care conţine şi scuzele de rigoare.

Cetăţenii sunt îndemnaţi să folosească cele două pasarele pietonale existente în aval şi în amonte de podul Sf. Ladislau – pasarela hobanată dintre Aleea E. Gojdu şi str. Libertăţii respectiv podul pietonal dintre str. Plevnei şi Szigligeti Ede.

Începute anul trecut, lucrările ar fi trebuit terminate deja. Termenul de finalizare a fost prelungit cu trei luni, sub scuza instalării iernii în oraş. Conform edililor, lucrările la podul central ar trebui terminate la începutul lunii iunie, poate chiar înainte de alegrile locale din 5 iunie.



14Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor